Video: Adevaratele bunatati romanesti, alungate din magazine. “Intai distrugi gustul populatiei, apoi cumpara absolut orice”

TRADITIE ROMANEASCA, partea I. Suntem intr-o permanenta lupta cu falsurile pentru ca industria se incapataneaza sa ne vanda apa si soia la pret de carne sau arome chimice la pret de fructe. Intr-o piata scapata de sub control, nimic nu mai e ce pare.

Romanii cheltuie intr-un an 10 miliarde de euro pe alimente. Majoritatea din import, sau procesate in Romania din materie prima din import. In hatisul de etichete imbietoare, devine imposibil sa deslusesti ce-i sanatos si hranitor. Sunt multi producatori romani cinstiti, majoritatea mici, dar la care nu mai reusim sa ajungem. Cu marketing agresiv si preturi tot mai mici, corporatiile alimentare – sub atenta supraveghere a autoritatilor romane – ii scot incet dar sigur de pe piata.

Retetele de calitate care au supravietuit s-au refugiat sub umbrela produselor traditionale, dar si acest concept, scapat din mana functionarilor din Ministerul Agriculturii a fost in final discreditat si compromis de aceiasi mari jucatori. Dreptul nostru de a sti ce mancam e incalcat cu nerusinare de producatori fara scrupule. Odata cu aderarea la Uniunea Europeana, standardele – vechile STAS-uri – pentru retetele mancarii procesate au disparut. Azi fabricile pot sa puna fara jena o fotografie cu un peisaj de munte pe un iaurt sau o ciocolata facute cu lapte praf de la vaci ce n-au vazut vreodata iarba.

Gustul de carne, fructe sau branza, pana si aroma de fum sunt adesea imitate de procesatori cu ajutorul unor prafuri si lichide obtinute chimic.

Sorin Minea, producator mezeluri: “Daca vom strica toate retetele, noi vom iesi din piata. Daca noi am fi pastrat retetele anilor `50-`60, la ora actuala puteam sa cucerim piata Vestului, aveam produse foarte bune, cu traditie, in clipa in care faci stifturi, au si ei stifturi mai bune, si ne batem pe pe piata stifturilor?”

Nu mai stim ce mancam si de cele mai multe ori, nici macar pretul nu mai e un criteriu pentru calitate. In al doisprezecelea ceas, unii procesatori isi fac mea culpa: Am alergat dupa profit, n-am respectat consumatorul si reteta ci am respectat profitul”, spune Sorin Minea.

Sa luam parizerul. Odinioara era o delicatesa, facuta din carne de vaca calitatea I. S-a pastrat numai culoarea roz obtinuta din carmin. In dictionarul explicative: parizerul e definit ca “mezel proaspat preparat din carne tocata de vita, mai ales plamani, si din slanina tocata, afumate la cald si apoi fierte”.

Cine mai stie ca in parizer n-au ce sa caute soia, coloranti si arome identic-naturale. Acum, in loc de carne scrie pe etichete “proteina animala” – suna bine, dar sunt doar resturi pe care nimeni nu le-ar manca, practic o mazga roz la care se adauga apa. Pe vremuri – delicatesa, azi cel mai ieftin.

Ne hranim prost in timp ce producatorii care respecta retete cu ingrediente de calitate risca falimentul.

“Cand te obisnuiesti cu gustul de glutamat, orice produs care are glutamat are acelasi gust”, spune Sorin Minea. “Intai distrugi gustul populatiei, si dupa aia cumpara absolut orice – lucru care s-a intamplat si se intampla in Romania”

In jocurile marilor procesatori aflati in concurenta crancena noi, clientii, suntem victima colaterala. Nu mai stii cine te inseala. Cel care vinde scump vrea sa te jecmaneasca, cel cu marfa ieftina te minte la calitate. Asa incar mergem la cumparaturi cu increderea zdruncinata.

“Scuza cu romanii cumpara ieftin e inventata de cei care vor sa vanda ieftin cu profit mare”, spune Sorin Minea.

Nu ne place ce cumparam, iar dovada e studiul Eurostat care ne arata ca romanii arunca intr-un an peste 2 milioane de tone de mancare la gunoi. Iar retetele bune pe care le aveam au fost distruse in ultimii 26 de ani.

Nu e doar o problema a Romaniei, ci a intregii Europe. In toata Uniunea, exista pe piata doar 1400 de produse pentru care institutele internationale de certificare baga mana in foc ca sunt facute dupa rete cu traditie si au o calitate exceptionala. Sunt 3 omologari: denumire de origine protejata, indicatie geografica protejata si specialitate traditionala garantata. Fiecare atestate printr-un logo european:

– DOP – atesta ca totul din produs, de la materia prima pana la mana de lucru sunt dintr-o zona restransa cu tradite aparte
– IGP – e dovada ca reteta e cu traditie locala, dar materia prima, sau mana de lucru pot fi aduse din alte zone
– STG – e garantia ca retea e traditia unei tari

Aceste logo-uri au la nivel European forta pe care o da la noi OSIM marcilor inregistrate, si garantia ca nimeni nu poate vinde copii, sau falsuri mai proaste, cu aceeasi denumire.

Gasim cateva si pe rafturile din Romania: de pilda, feta cu emblema rosie DOP, care ne asigura ca a fost facuta in Grecia, intr-o zona cu traditie, din materie prima locala si respecta o reteta originala de feta. Toate celelalte sunt falsuri si folosesc ilegal numele “feta”, sunt caz penal.

La fel, taranii din Parma sunt singurii care au dreptul sa scrie pe branza lor demunirea de origine protejata “Parmezan”. Medalionul rosu, ne asigura ca parmezanul nu vine nici de la Bucuresti, nici din Varsovia. Costa 80 de lei kilogramu.

Bulina albastra cu titlul Indicatie Geografica Protejata ne asigura ca producatorul foloseste o reteta locala, veche si ca macar unul din procesele de fabricatie se petrece in zona.

Procedura de omologare e clara: trebuie sa formezi o asociatie, fiindca o reteta de asemenea talie nu e proprietatea unei firme ci un drept comun, al producatorilor locali dintr-o zona. Fabricantul de telemea de la Ibanesti s-a asociat cu taranii din 3 comune de pe Valea Gurghiului, care-I dau lapte.

“Sunt sate unde n-au alt venit decat la 30 de zile laptele, porcul, vitelul e la un an si mielul. Sunt sate care din asta traiesc”, explica producatorul de telemea Nicu Bumb.

Apoi, a depus dosarul cu reteta la Ministerul Agriculturii. Analizele pentru certificarea laptelui si produsului finit l-au costat. Comisia Europeana a cerut pana si analize privind calitatea ierbii si a saramurii naturale din fantana de la Orsova, in care e scaldata telemeaua de Ibanesti.

Reteta lui, si intentia omologarii au fost publice pe site-ul oficial. Vreme de 6 luni, cine a vrut a putut sa se alature sau sa se opuna omologarii. Apoi, actele au ajuns la Comisia Europeana, unde vreme de 1 an oricine din Europa a putut citi dosarul si obiecta.

“In 2015 in ultimele zile am fost contestati de colegii greci, fiindca si ei aveau un prod cu aparent aceasi denumire, ei telemes noi telemea, gandindu-se ca pierd foarte mult si ei financiar la nivelul UE daca mai apare un produs cu aparent aceeasi denumite”, explica Nicu Bumb.

Ministrii Agriculturilor din cele 2 state s-au razboit in etimologe si istorie culinara. Ai nostri au castigat. Abia apoi comisarul european a semnat certificatul – iar produsul lui Bumb e la loc de cinste pe rafturile Europei.

Acum, Medalionul Denumire de Origine Protejata pe teritoriul europei ne asigura ca stim ce cumparam: telemea doar din lapte de pe Valea Gurghiului, de la vaci care au gustat doar iarba si fan, nu furaj chimic – de aici si gustul aparte. Dupa 9 ani de la aderare, are si Romania, in sfarsit unicul produs care sta pe acelasi piedestal cu parmezanul.

“Chiar rog consumatorul roman sa fie patriot, cand intra intr-un supermarket sa consume produse romanesti, sa cumpere produse romanesti”, spune Nicu Bumb.

Omul explica de ce: Fabrica de la Ibanesti apartine unei familii din sat. A pornit chiar in curtea casei, in 1994, fara angajati. Azi 100 de localnici isi iau de aici salariul. In spatele lor mai sunt 3 comune, cu si mai multe sate, in care oamenii tin vaci. Sef e Nicu Bumb. Are si el benzi rulante in fabrica, dar nu a putut mecaniza totul – inca n-are capital. El nu va putea niciodata pune in telemeaua de Ibanesti lapte praf sau de altundeva, fiindca micii fermieri sunt impreuna cu el in asociatia care a obtinut aceasta denumire de origine protejata si i-ar sari in cap, l-ar reclama urgent la Comisia Europeana.

Consuma 6,8- 7 litri de lapte pentru 1 kg de telemea si pleaca la pretul de 11 lei kilogramul. Bulina rosie de la UE e deocamdata doar in magazinele mici, la imbatabilul pret de 13 lei. Vor mai trece luni pana vom gasi in supermarket Telemeaua de Ibanesti cu noua eticheta – proceduri birocratice. Acolo, preturile vor fi mai mari, pentru ca hipermarketul isi pune adaosuri serioase, mascate in deja celebrele “taxe de raft”.

Romanii au reusit in 9 ani sa omologheze la Comisia Europeana doar 3 produse mari si late: magiunul de Topoloveni, salamul de Sibiu si telemeaua de Ibanesti. Chiar nu avem bunatati locale? Pe care sa si le certifice producatorii, iar noi sa le putem cumpara cu incredere? Sorin Minea spune ca avem retete consacrate – salam de vara, salam Victoria, parizer, babic, ghiudem, plescoi, salamul banatean, pieptul ardelenesc, slanina cu boia, carnatii oltenesti – dar le-am stricat.

(Protv – Romania te iubesc, )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

Facem niste calcule * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.