Category Archives: Recomandari si sfaturi

In România sunt 8 ferme care produc ouă bio

Mic dejun: ou cu galbenus dubluAdina Ciurea, medic veterinar în cadrul ANSVSA, specialist în bunăstarea animalelor a prezentat situația numărului de ferme din România, la sfârșitul anului 2015. Potrivit datelor oferite de specialistul ANSVSA doar 3,30% din fermele de la noi din țară se ocupă de producția bio de ouă, iar cele mai numeroase, peste 51,2% din totalul lor, sunt ferme care folosesc sistemul de creștere la sol a păsărilor.

Situația la sfârșitul anului 2015, mă refer aici strict la numărul de exploatații de pe teritoriul României este următoarea: avem în sistem ecologic la găini ouătoare un număr de 8 astfel de ferme, în sistem extensiv avem 9 ferme, în ceea ce privește sistemul de creștere la sol avem 124 de exploatații și 101 ferme care folosesc un sistem de creștere bazat pe bateriile îmbunătățite. După cum vedeți numărul exploatațiilor care cresc găinile folosind creșterea la sol este mult mai mare decât al găinilor crescute în baterii pentru că fermierii români au constată că în momentul în care ouălor li se aplică codul doi, prețul de vânzare este mai mare și în timp, cel puțin de când am renunțat la cuștile neîmbunătățite s-a constatat tendința tot mai accentuată a fermierilor de a renunța la creșterea în cuști și reorientarea spre creșterea găinilor la sol, tocmai datorită prețului”, a declarat Adina Ciurea, medic specialist în bunăstarea animalelor.

Sistemul în care a fost obținut oul este înscris pe coaja acestuia, astfel:

Cifra 0 de la începutul codului = ouă de găini crescute în aer liber cu hrană ecologică;
Cifra 1 de la începutul codului = ouă de găini crescute în aer liber;
Cifra 2 de la începutul codului = ouă de găini crescute în hale la sol;
Cifra 3 de la începutul codului = ouă de găini crescute în baterii.

Alte detalii despre numerotarea oualelor in articolul Numerotarea Oualelor

Oua_de_Tara_Parteneri_20160214Am dat o cautare pe internet dupa oua bio si au rezultat cateva ferme certificate Bio din Romania: www.ouaecologice.ro si www.bio-cortina.ro. Articolele din presa vor scrie titluri cu “doar”, “prea puține”, “îți vine să crezi că…”, dar partea din spatele acestor ferme bio sunt poate problemele furnizării nutrețurilor bio pentru alimentarea găinilor și partea de consum, cumpărătorii preferând ouălele numărul 3 și 2.

Noi recomandăm consumul ouălelor bio și se pot găsi în toate rețelele super-marketurilor.

Studentii la Universitatea „Carol Davila” din Bucuresti si Sodexo dau startul programului national de educatie pentru nutritie „Mananc sanatos”

studenti program sanatateStudenții la Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București și Sodexo România dau startul programului de educație pentru nutriție „Mănânc sănătos la școală”, adresat elevilor din clasele primare (clasele 0 – VI), în cadrul căruia aceștia sunt învățați să mănânce echilibrat în pauzele de masă de la școală.

Programul continuă acțiunile campaniei „Să creștem sănătoși”, prin intermediul căreia Sodexo promovează un stil de viață echilibrat. Proiectele derulate până în prezent în cadrul campaniei au sprijinit peste 30.000 de copii să învețe despre nutriție și cum să mănânce sănătos.

Programul național „Mănânc sănătos la școală” debutează la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din București, de Ziua Mondială a Alimentației, sărbătorită pe 16 octombrie, în peste 150 de țări.

ziua alimentatiei

La această acțiune, desfășurată în zece clase din liceu sub forma unor lecții deschise, participă aproximativ 310 copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Alături de studenții la Medicină, aceștia reconstituie meniul unei gustări sănătoase la școală și învăță ce reguli alimentare trebuie să urmeze pentru a fi sănătoși.

Seria de acțiuni din cadrul programului „Mănânc sănătos la școală” va continua pe parcursul anului școlar 2015-2016 și în alte școli din București și din țară.

Codruța PÎȘĂ, Public Affairs Director, Sodexo România: „Obiceiurile sănătoase trebuie deprinse din copilărie și ne dorim să îi familiarizăm pe cei mici cu noțiunile esențiale despre o nutriție necesară unei dezvoltări armonioase. Prin acest proiect, aducem în România expertiza Sodexo din 80 de țări, unde peste 75 de milioane de angajați și copii învață despre o nutriție sănătoasă. La nivel global, Sodexo este cel mai mare angajator de medici nutriționiști și dieteticieni și este lider de 50 de ani în servicii de catering de cea mai bună calitate.”

Mihael MIHALCEA, Director, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, București: „Gustarea de la școală este una dintre mesele importante ale zilei și copiii au nevoie să cunoască noțiuni minime despre o alimentație corectă. De aceea, fiecare acțiune de educație pentru nutriție care le oferă celor mici informații într-o formă accesibilă despre ce gustări sănătoase pot alege în timpul pauzelor de masă sprijină cu succes eforturile făcute în acest sens de părinți și profesori.”

Despre „Să creștem sănătoși”

Cele mai recente acțiuni desfășurate în cadrul campaniei „Să creștem sănătoși”, susținută de Sodexo, sunt inițiativa „Un măr pe zi”, în cadrul căreia sute de elevi au primit mere în pauza de masă de la școală timp de o lună, și „Ghidul de Nutriție” pentru copii oferit în școli, biblioteci publice, precum și în centre medicale din toată țara.

Cancerul este produs de un parazit. Opinia celor de la Hofigal.

IMG_5194Această extraordinară afirmație îi aparține unui veteran al produselor de sănătate din  România, și ne referim aici la inginer chimist Ștefan Manea.

El se alătură cercetătorilor care susțin că această boală, cea mai temută la acest moment si în cea mai mare creștere, are cauze până acum complet ignorate!
Prin urmare cancerul de colon nu este rezultatul unei diete sărace în fibre, după cum cel pulmonar nu are legătură cu fumatul, iar cancerul pancreatic nu e neapărat efect al consumului de alcool.

Da, pot fi considerați factori favorizanți, dar ei nu reprezintă cauza!

Întrucât afirmația este, la o primă auzire, șocantă, stau de vorbă cu inginer chimist Ștefan Manea, proprietarul uneia dintre cele mai mari companii de produse de sănătate din România, pe care-l rog să detalieze pe înțelesul tuturor.

Acesta ne dezvăluie lucruri uluitoare, care necesită un grad ridicat de receptivitate, întrucât contrazic ceea ce este deja acreditat despre această boală:

’’În prezent, specia umană este infestata masiv cu paraziți. Într-adevăr, acești paraziți au făcut dintotdeauna casă bună cu gazdele lor, oamenii, dar aici vorbim de un parazit cu totul special, numit ’’trematodul intestinal uman’’. Dacă acest parazit este distrus, evoluția cancerului se va opri imediat!’’

Ascult cu interes vorbele lui și evaluez cauzele despre care se știe că duc la cancer, inclusiv cele de ordin genetic. Îi adresez o întrebare scurtă la care aștept un răspuns cât se poate de detaliat și lămuritor. Îl obțin:

Cum poate trematodul, un banal vierme intestinal să ducă la cancer? În aceste condiții, cum rămâne cu teoria că factorii genetici predispun?

‘’Pentru a înțelege mai bine cancerul trebuie să înțelegem lucrurile importante despre parazitul care îl produce, îmi răspunde Ștefan Manea. Trematodul este un parazit intestinal plat care este studiat încă din anul 1925. De obicei, acesta trăiește în intestine unde nu produce foarte multe daune, poate colită sau sindromul intestinului iritabil, cel mult. La acest nivel îl putem considera inofensiv, pentru că deși fabrică milioane de ouă în corpul nostru, le eliminăm prin intermediul tranzitului intestinal.

Numai că unii dintre noi suferim însă de mici leziuni ale intestinului care permit acestor ouă microscopice să fie atrase în circuitul sanguin. Atunci când invadează un organ ca uterul, sau rinichiul provoacă daune extrem de mari, iar dacă se localizează în ficat produce cancer! Ceea ce face ca lucrurile să fie interesante este faptul că se localizează doar în ficatul anumitor persoane – punctează Ștefan Manea  – se pare că numai pacienții care au în organism alcool izopropilic dezvoltă cancerul!

În urma cercetărilor efectuate și a încercărilor de a se stabili numitorul comun al bolnavilor de cancer, s-a constat că pacienții care au cancer, au în ficat atât parazitul trematod cât și alcool izopropilic.

Cât despre factorii genetici despre care m-ați întrebat, aici se întâmplă ceva foarte interesant… Nu neg caracterul predispozant al acestora, dar ceea ce determină ca fiul sau fiica să facă același tip de cancer ca mama sau tatăl, este faptul că aceștia moștenesc și aplică în viețile lor exact aceleași tipare de a se alimenta, de a gândi, de a rezolva situațiile vieții, care duc la instaurarea aceluiași tip de patologie. Este o discuție largă aici pe care o putem relua altădată. În articolul de față să acordăm întreaga noastră atenție parazitului trematod care provoacă instalarea cancerului în prezenta alcoolului izopropilic, pentru a-i lămuri pe deplin pe cititorii noștri. ’’

Ce este de fapt alcoolul izopropilic, și cum ajunge din natură în organismul nostru?
Îmi răspunde Ștefan Manea:

‘’Alcoolul izpropilic este un antiseptic folosit la ora actuală pe scară largă! Pentru că mulți comercianți nu au prins de veste că acestă substanță este vinovată, în anumite condiții, de producerea cancerului, îl vom găsi fără probleme pe cam toate etichetele!

Și nu vă gândiți că îl găsiți numai în produse cosmetice! Nici vorbă! Îl putem identifica într-o sumedenie de produse pe care le aducem în casele și în farfuriile noastre. El se regăsește în hrană noastră cea de toate zilele, în multe dintre cerealele pe care le mâncăm cu lapte dimineața, majoritatea surselor provenind din arome și coloranți care sunt extrase cu ajutorul acestor solvenți. Verificați etichetele produselor și vedeți dacă au cuvântul ‘’propanol’’ sau ‘’isopropanol’’. Nu le cumpărați pe acestea! De fapt, nu folosiți nici un produs care conține vreo substanță în care apare cuvântul ‘’prop’’ în lista de ingrediente. Pentru a face asta pe deplin convins, amintește-ți că 100% dintre pacienții cu cancer au alcool izopropilic acumulat în ficat și în țesuturile canceroase!’’, avertizează Ștefan Manea.

Cum poate fi transmis acest parazit și cine este mai expus?

’Tremadodele se pot vedea chiar și la un microscop de putere redusă și se găsesc în toate fluidele, în laptele matern, salivă, urină, spermă. Deci poate fi transmis prin sărut, alăptare sau pe cale sexuală. Revin cu observația care trebuie neapărat reținută, că un cancer se va dezvolta în organismul unei persoane infectate numai dacă în corpul său s-a acumulat alcoolul izopropilic despre care am vorbit anterior’’ – ne lămurește Ștefan Manea.

Pacientul bolnav de cancer se poate recupera?

”Da – răspunde Ștefan Manea. Distrugerea tuturor paraziților și a stadiilor lor larvare și înlăturarea alcoolului izopropilic din viața pacienților duce la o recuperare remarcabilă, în mai puțin de o săptămână! Vă spun că am putea eradica această boală nenorocită, dacă vom îndepărta trematodele din hrana animalelor de companie, le vom deparazita riguros, vom monitoriza alimentele de origine animală, hrana pentru animale și toate produsele folosite pentru uz uman, pentru a depista acești solvenți. În fiecare dintre noi, în fiecare clipă, există un anumit număr de celule canceroase. Aceastea sunt atacate de sistemul nostru imunitar, și permit bolii să evolueze sau nu. Vestea bună este că putem lucra la capacitatea de apărare a sistemului imunitar, a noastră și a copiilor noștri, utilizând o serie de alimente și substanțe de o valoare excepțională, care se află la îndemâna noastră! Trebuie doar să avem o vigilență mai ridicată’’, accentuează inginer chimist Ștefan Manea.

Pentru a afla mai multe lucruri despre acestea, întrucât cancerul este un subiect inepuizabil, am smuls de la directorul HOFIGAL , promisiunea că vom reveni cu interviuri succesive pe această temă, sub forma unui serial. Am obținut acordul său plin de gentilețe, fapt pentru care îi mulțumim!

Notă: după încheierea acestui interviu, am mers acasă și am verificat toate produsele din baie, bucătărie, sertarul cu medicamente, etc. Am gasit cuvântul ‘’prop’’ în lista de ingrediente a nenumărate produse precum spumă de ras, after-shave, apă de gură, loțiune de corp, fixative, ceară de păr, parfumuri, creme de uz medicinal, dar și în produsele alimentare precum: înghețată, băuturi răcoritoare, gumă de mestecat, creme de prăjituri, sos de salată, smântână, etc.

Rezultatul m-a îngrozit! Gradul nostru de expunere este uriaș…! Ne-am facut viețile mai comode, dar plătim cu sănătatea și chiar cu viața!

Fă și tu același test! Te va pune pe gânduri!

(Adriana Caranfil, aquiahora.ro, 2014/08/12)

HMF – hidroximetil furfurol – in produsele alimentare (si in miere)

R0025340In ultimul timp am fost intrebati cu asiduitate cat de toxica devine mierea pusa intr-un ceai fierbinte. Am fost frapat de candoarea intrebarii, ca sa zic asa. Stimati cititori, trebuie sa stiti ca de cele mai multe ori mierea poliflora pe care o cumparati Dvs., ca sa ramana aurie si lichida, a fost deja supraincalzita, la temperaturi mult superioare unui ceai. Adesea chiar unii apicultori incalzesc mierea pe un resou electric. In felul acesta pot sa vanda o miere de acum trei ani intr-o forma comerciala atragatoare. Sau o face comerciantul dornic de a vinde o miere cu aspect placut. Datorita tratametelor aplicate in scopul unui aspect comercial, nici nu veti gasi vreodata in supermarketuri miere cristalizata. Desi e bine stiut ca mierea naturala se zahariseste dupa un timp, ca o masura a naturaletii ei. Sunt evident si exceptii, dinte care la noi in tara in principal mierea de salcam.

Stimate Domnule Prof. Stefan Bragarea, ce este hidroximetil furfurolul despre care se vorbeste atat de mult acum, si cum apare in alimente ?
– Hidroximetil furfurolul (HMF) este un produs de degradare a fructozei – unul dintre cele mai interesante si utile zaharuri naturale din fructe si miere. Degradarea fructozei se produce la incalzire excesiva (uscare rapida, coacere), sau prelungita si insoteste procesele de caramelizare. HMF este reactiv chimic si se combina cu proteinele in procese denumite reactii Maillard. Standardele de continut admisibil variaza intre 40mg/kg si 80mg/kg pentru unele mieri de origine tropicala. In industria alimentara continutul de HMF este utilizat ca referinta a unui tratament termic excesiv, in medii acide.

Mierea este singurul aliment in care apare HMF ?
– Mai apare in fructele uscate si in cafeaua prajita, in siropurile de glucoza sau in cele imbogatite in fructoza, intr-unele produse de patiserie si in fumul de tigara. Sursa uzuala cea mai bogata in HMF este cafeaua prajita, urmata de bauturile racoritoare fabricate cu HFCS (High Fructose Corn Syrup, adica binecunoscutul sirop de porumb) si painea prajita. A existat un produs – care s-a fabricat si in Romania – siropul de glucoza obtinut prin termohidroliza acida a amidonului din cereale sau cartofi, produs care se utiliza la fabricarea prajiturilor, si care constituie o sursa de HMF in concentratii mari. Oricum procedeul este interzis acum in tarile UE. Interesant este ca s-a incercat fara succes fermentatia alcoolica a acestor siropuri – drojdiile nu pot asimila aceste zaharuri impurificate.

– Natura isi spune pana la urma intotdeauna cuvantul… Care sunt efectele cunoscute azi asupra sanatatii in ceea ce priveste consumul de HMF ?
– In concentratiile uzuale, HMF are putine efecte asupra metabolismului. Este metabolizat la acid 5-hidroximetil-2-furoic care este excretat prin urina si la 5-sulfoximetilfurfural, care este reactiv si poate reactiona cu proteinele si/sau acizii nucleici. Au fost efectuate studii de carcinogenicitate si de toxicitate a caror concluzie unanima a fost ca pentru concentratiile uzuale din produsele alimentare, HMF nu este carcinogenic.

Calitatea unor produse alimentare – de exemplu vinurile de Madeira si Porto, rachiurile din distilate de fermentat din miere – este apreciata pozitiv in functie de cotinutul lor de HMF, dupa cum se evita fabricarea de bauturi alcoolice din prune uscate datorita unor toxicitati potentiale.

Sa mai incercam si sa judecam lucrurile in logica naturii si in contextul utilizarii lor. In studiile din laboratoare care raporteaza despre efectele HMF, culturile de celule au fost totusi tratate cu HMF singular, ci nu cu miere continind HMF. Este evident ca efectele in varianta miere cu HMF ar fi fost cu totul altele, daca tinem cont ca mierea e un produs complex ce prezinta variate efecte, intre care antitoxic si antioxidant. Orice substanta existenta in miere, functioneaza impreuna cu toate celelalte din compozitia complexa a acesteia. Actiunea finala a produsului natural este una de echipa. Nu s-a auzit ca cineva sa se fi imbolnavit bind vin de Madeira sau Porto. Toti am mancat in copilarie gemuri preparate prin fierberea indelungata a fructelor, care contin multa fructoza si totusi nu ne imbolnaveam din aceste motive. La fel bunicii nostri, care erau mai sanatosi decat majoritatea oamenilor de azi. Stramosii nostri au avut drept singur indulcitor – mierea, pe care o foloseau simpla, dar si in continutul preparatelor lor culinare. Probabil ca mai important pentru sanatatea lor era ca aveau aceste produse nealterate de chimizarea si prelucrarile tehnice actuale din agricultura si industria alimentara; ei le consumau naturale in totalitate.

Mai trebuie retinut ca marii promotori din industria alimentara au o evidenta atitudine contra mierii, pe care o denigreaza sau restrictioneaza pe variate cai, in scopul eliminarii unui concurent redutabil.

De altminteri si in medicina straveche Ayurvedica, care acorda o atentie deosebita mierii, se spune ca dupa ce a fost fiarta sau coapta, mierea capata o toxicitate; insa cand se adauga intr-un lichid fierbinte isi exercita actiunile benefice, fara sa i se descrie vreo toxicitate.

In incheiere putem conchide ca o lingurita de miere pusa intr-un ceai fiebinte nu omoara pe nimeni… Preocuparea pentru sanatate si alimente curate este fireasca, insa informatiile vehiculate pe internet trebuiesc atent selectate. Senzationalul cautat cu orice pret poate conduce la dezinformare. Atentia pentru continutul de HMF ar trebui nu atat sa vizeze o lingurita de miere proaspata pusa in ceai, cat mai curand sa urmareasca ca mierea Dvs. sa fie neprelucrata termic inainte de a va ajunge pe masa.

Bibliografie
1. R. H. Stadler, D. R. Lineback, F. J. Morales ”Hydroxymethylfurfural (HMF) and Related Compounds” 2008 in Process-Induced Food Toxicants; Occurence, Formation, Mitigation and Health Risks – John Wiley & Sons Inc., USA.
2. H. Glatt, Y Sommer ”Health risks of 5-hydroxymethylfurfural (HMF) and related compounds” in Acrylamide and other hazardous compounds in heat-treated foods, 2007, Woodheaad Publishing USA.
3. K. Abraham, R. Gurtler, Katharina Berg, G. Heinemeyer, A. Lampen, K. E. Appel ”Toxicology and risk assessment of 5-Hydroxymethylfurfural in food”, 2011, Molecular Nutrition & Food Research, 55(5): 667-678

(Gabriel Aosan, melidava.ro, 29.07.2014)

Roșiile țuguiate sunt cancerigene? Dr. Menci: “Din pacate, nu sunt roșii autentice românești”

Rosii uscateCercetătorii în legumicultură avertizează că tomatele cu ţugui sunt periculoase pentru organism. Ei susţin că pentru acest tip de roşie se folosesc în exces erbicide sau substanţe de coacere forţată, ce pot duce la cancer. Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, invitat la REALITATEA TV a dezvăluit faptul că este o problemă mondială că s-au înlocuit soiurile autentice cu hibrizi, fiind valabil și pentru țara noastră.

“Sunt și soiuri mucronate care așa sunt ele, însă acel mucron, țugui, poate provine dintr-o stimulare, cum au spus specialiștii în agricultură. Din pacate, nu sunt roșii autentice românești pentru că nu se mai cultivă cele autentice. Sunt hibrizi dependenți de pachete de tratament cu pesticide și îngrășăminte.
Roșiile au avize pentru că așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, în general despre alimente, nu vorbim de o toxicitate acută, ci vorbim de efecte asupra sănătății pe termen mediu și lung, efecte care nu provin numai de la un singur aliment, ci dintr-o cumulare de alimente cu medicamente, consum excesiv de alcool și tutun.

Este o problemă mondială că s-au înlocuit soiurile autentice cu hibrizi.

Roșiile cu tugui și e-urile sunt la fel de nocive.

Toxitatea este o chestiune relativă și este un răspuns strict personal al fiecărui individ. Apare fenomenul de sinergism sau efectul de cocktail. Noi nu mâncăm un aliment cu un singur E, ci mâncăm aimente care conțin metale grele, cu reziduri de pesticide, cu substanețe adăugate care conțin o anumită textură și cand facem exces, lucrurile devin dramatice.

Ar trebui să foloim soiuri tradiționale! Roșiile hibride nu le putem cultiva fără să le stropim și să le administrăm îngrăsăminte chimice, așa sunt ele create, sunt foarte sensibile.”, a spus Menci la REALITATEA TV.
ATENŢIE la ROŞII: cele ŢUGUIATE sunt CANCERIGENE

“Avem doua tomate: o tomata care nu a fost stimulata si o tomata care a fost stimulata. Cea nestimulata are punctual pistilar normal, chiar putin ingropat si este plata, iar cea stimulata vedeti in locul punctului pistilar a creat aceasta deformare vizibila.”

Cercetătorii buzoieni de la Staţiunea Legumicolă spun că substanţele folosite pentru creştere sau pentru îndepărtarea dăunătorilor produc o acumulare a toxinelor în extremitatea roşiei.

“Aceste substanţe sunt periculoase atat pentru planta cat si pentru mediu, dar in special pentru om. nu intamplator o parte din ele au fost scoase de pe lista oficiala si nu ma au dreptul de a fi comercializate pe teritoriul romaniei, dar din pacate, asa cum stiti totul este posibil la noi. Circula aceste substante in randul cultivatorilor, pentru ca vorbim de bani, de castig si sigur, sunt de regula cancerigene”, explică un cercetător.

În pieţele buzoiene, tarabele sunt pline de roşii cu ţugui. Comercianţii ne garantează, însă, că sunt bune la gust şi sănătoase.

Clienţii merg pe mâna negustorilor şi cumpără fără să pună sub semnul întrebării calitatea roşiilor.

(Sursa: Realitatea.net, 04 iulie 2014)

Carne de vitel

SUBSTANŢE PENTRU REALIZAREA CULORII CĂRNII SĂRATE

Carne de vitelCuloarea roşie specifică pentru carne este dată de pigmenţii mioglobină şi hemoglobină. Mioglobina (Mb) este o cromoproteidă localizată în fibrele musculare roşii, iar hemoglobina (Hb) este o cromoproteidă localizată în eritrocitele sângelui. Contribuţia celor doi pigmenţi la culoarea cărnii este egală, deoarece sunt caracterizaţi de coeficienţi de extincţie similari. Concentraţia lor în carne este însă diferită şi depinde de tipul de animal şi de tehnologia de prelucrare. Mioglobina prezintă mai mulţi derivaţi, dintre care importanţi din punctul de vedere al inginerului
de industrie alimentară (pentru că sunt răspunzători de culoarea cărnii) sunt:

a) derivaţii feroşi – au culoarea roşie, ca de exemplu:
– mioglobina redusă (deoximioglobina) se formează în starturile profunde ale cărnii, unde presiunea oxigenului este mai mică de 0,1 mmHg şi are culoarea roşu-purpuriu;
– oximioglobina (MbO2) se formează la presiuni mari ale oxigenului şi are culoarea roşu-aprins;
– nitrozmioglobina (NOMb) se formează prin acţiunea NaNO2 asupra Mb în condiţii de anaerobioză sau prin reacţia dintre metmioglobină (MMb) şi azotit de sodiu în prezenţă de acid ascorbic, compuşi sulfhidrici sau reducători nucleotidici. Are culoarea roşu deschis. Derivaţii NO ai mioglobinei cu partea proteică (globina) denaturată se numesc ferohemocromi, au culoarea roşuaprins
şi sunt sensibili la fotooxidare;
– carboximioglobina (COMb) conferă culoare roşie, stabilă chiar şi la denaturarea părţii proteice, dar labilă la acţiunea luminii.

b) derivaţii ferici
– metmioglobina (MMb) în care al 6-lea ligand este apa (sau OH) este de culoare brună, incapabilă de a lega oxigenul;
– ferihemocromi formaţi prin denaturarea MMb.

Interconversiunea formelor feroase şi ferice ale mioglobinei este responsabilă de starea „dinamică” a culorii cărnii. Reacţia centrală este:
Mb (Fe 2+)®MMb (Fe 3+),
oxidarea necesitând reducerea altor specii de molecule. În cazul în care MbO2 trece în MMb avem de-a face cu o autooxidare şi cel care se reduce este oxigenul. Pentru prevenirea autooxidării, este necesar să se menţină carnea la presiuni ale oxigenului foarte mari sau foarte mici. În condiţii de refrigerare, carnea „respiră” (consumă oxigen) şi prin ambalarea ei în filme impermeabile la oxigen, pigmentul cărnii se va găsi sub formă de Mb redusă. La deschiderea ambalajului culoarea va deveni roşu aprins, prin formare de oximioglobină. Dacă însă carnea este menţinută la presiuni ridecate ale oxigenului, atunci nivelul de Mb redusă va fi mic şi autooxidarea minimă. Pentru a controla autooxidarea se recomandă:
– menţinerea unui pH ridicat
– prevenirea contaminării cu metale grele
– depozitarea cărnii la temperaturi scăzute.

La sărarea cărnii (umedă sau uscată) în funcţie de concentraţia de NaCl şi de durata sărării se obţine o coloraţie brună-cenuşie a ţesutului muscular, datorită formării de metmioglobină, stabilizată apoi sub formă de ferihemocromi dacă este tratată termic. Pentru menţinerea culorii roşii se utilizează diverşi aditivi cum ar fi: acidul ascorbic şi sărurile sale, sorbatul de sodiu, azotaţii şi azotiţii de sodiu, glucono – d – lactona.

AZOTATUL DE SODIU (E 251) – se prezintă sub formă de cristale incolore, transparente. Este un oxidant inodor, cu gust uşor amar, salin, stabil în mediu uscat, solubil în apă. Azotatul nu are efect direct asupra culorii cărnii – el serveşte ca sursă de azotit, transformarea având loc pe cale bacteriană (nitratreductaze). La adăugarea azotatului (0,5g/kg amestec de sărare) se observă următoarele:
– imediat după adaos carnea rămâne de culoare roşie aprinsă la suprafaţă şi roşie purpurie în profunzime
– apare azotitul şi ca urmare se formează pigmentul de sărare care în contact cu aerul este oxidat şi devine cenuşiu, într-un stadiu şi mai avansat carnea devine roşie şi acidă;
– azotitul se consumă şi ca atare nu mai are cum să acţioneze asupra formării culorii
– produsele după tratament termic prezintă culoarea roşu închis.
Azotaţii nu sunt consideraţi toxici ca atare în doze mici, fiind utilizaţi de foarte multă vreme ca diuretici. Sunt absorbiţi rapid în intestinul subţire şi excretaţi prin rinichi. In cantitati mari, prezintă risc de reacţii alergice, potenţial cancerigen, dureri de cap, tulburări respiratorii, ameţeală, hiperactivitate, hipertensiune.

AZOTITUL DE SODIU (E 250) – se prezintă sub formă de cristale albe care în prezenţa aerului absorb apa şi se oxidează lent în azotat. Gustul este salin. Este solubil în apă dar puţin solubil în alcool etilic. Adăugat în amestecul de sărare, azotitul îndeplineşte următoarele funcţii:
– reacţionează cu mioglobina formând culoarea caracteristică cărnii sărate;
– contribuie la aroma cărnii
– serveşte ca antioxidant blând, împiedicând apariţia de gust şi miros străin
– serveşte ca agent antimicrobian.
Azotiţii prezintă atât toxicitate directă cât şi toxicitate indirectă. Toxicitatea directă se datorează puterii oxidante a azotiţilor în prezenţa cărora pigmenţii heminici trec la forma met prin oxidarea Fe2+ la Fe3+. Hemoglobina sub forma met nu mai asigură transportul oxigenului, fapt ce conduce la moarte prin asfixiere. Dozele letale sunt de ordinul a câtorva grame pentru adulţi şi de 0,2 – 0,5 g pentru copii. Efectul oxidant se manifestă şi asupra citocromilor şi ansamblului sistemului oxidoreducător al organismului şi sub aspectul carenţei de vitamine A şi E. Toxicitatea indirectă a azotitului se datorează participării acestuia la formarea de nitrozamine, substanţe cu acţiune cancerigenă dovedită pe animalele de experienţă. Doza zilnică admisibilă a fost stabilită la 0,2 mg/kilocorp. În amestecurile de sărare se adaugă de multe ori ascorbaţi şi alţi aditivi de chelare.

ACIDUL ASCORBIC ŞI/SAU SAREA DE SODIU al acestuia (E 300, 301) contribuie la transformarea completă a azotitului de sodiu în oxid de azot, reducându-se riscul formării de nitrozamine cu acţiune cancerigenă. În plus au acţiune antioxidantă, au acţiune antifungică şi antilevurică şi contribuie la formarea culorii.

GLUCONO – d – LACTONA (E 575) – se prezintă sub formă de cristale albe, aproape fără miros sau sub formă de pudră cristalină cu gust dulce, senzaţia finală de gust fiind cea acidă. Hidrolizează cu apă rece la acid gluconic, reacţia mediului devenind slab acidă, favorabilă formării nitrozopigmenţilor. Glucono – d – lactona are proprietăţi reducătoare contribuind la transformarea azotitului în monoxid de azot. În salamurile crude utilizarea sa duce la acidifierea compoziţiei, eliminându-se riscul alterării; protei nele din compoziţie se aduc mai rapid la punctul izoelectric, unde capacitatea de reţinere a apei este minimă, ceea ce face ca procesul de uscare să fie scurtat. Nu se cunosc efectele.

(Sursa: Curs nr.12, Aditivi alimentari)

Codul „PLU” indică dacă fructele și legumele au fost modificate genetic

Fructe uscateFructele și legumele de import, pe care le găsim de obicei în supermarketuri, au uneori etichete ce conţin nişte coduri. Se numesc coduri „PLU” şi arată dacă fructul a fost crescut bio, cu îngrăşăminte chimice sau dacă a fost modificat genetic.

Trebuie să ne uităm după nişte stickere, aplicate pe fruct, care conţin câteva cifre. Acestea sunt codurile PLU. Sunt stabilite de Federaţia Internaţională pentru Standardul Produselor şi sunt folosite din anul 1990.

Este vorba despre un cod din patru sau cinci cifre care arată cum a fost crescut produsul respectiv: ecologic, cu pesticide sau dacă a fost modificat genetic. Astfel veţi înţelege şi diferenţa de preţ dintre portocalele organice și cele crescute convenţional, de exemplu, care pot arăta la fel.

Dacă un fruct are codul de pe autocolant format din patru cifre, înseamnă că a fost crescut convenţional, adică s-au folosit îngrăşăminte chimice şi pesticide.

De exemplu, luăm un măr, pe care este înscris codul 4015. Dacă ar fi avut codul 94015, ar fi indicat faptul că a fost crescut într-un mediu bio. Un măr modificat genetic ar fi avut codul 84015.

Așadar, codurile PLU din cinci cifre pot începe cu cifra 8 sau cu cifra 9. Cele care încep cu 8 arată faptul că vegetalele respective au fost modificate genetic. De aceea, este indicat să evitaţi astfel de produse.

Dacă, in schimb, codul începe cu cifra 9, înseamnă că producţia a fost cultivată ecologic. Adică puteţi cumpăra cu încredere fructele şi legumele dorite. Acestea au fost crescute natural, fără îngrăşăminte chimice. Singurul dezavantaj este prețul. De obicei sunt mult mai scumpe decât cele crescute cu pesticide.

Trebuie să mai ştiţi că nu toate legumele şi fructele de import au înscris pe etichetă codul PLU. Producătorii sunt obligaţi să îl pună fie pe lotul de alimente, fie pe fiecare bucată în parte.

Dacă, însă, cumpăraţi vegetale de import, din supermarketuri, alegeţi-le pe cele care au codul scris pe autocolant.

Şi mai bine ar fi să le achiziţionaţi din piaţă, dar şi aici se găsesc multe fructe şi legume de import, nu doar autohtone.

Bineînţeles, cele mai sănătoase sunt cele cultivate în grădina proprie ori cele luate de la un producător local în care aveţi încredere.

(Sursa: digi24.ro)

Ce este grasimea? (video si chimie)

Uleiul de măsline e 100% grăsime, nu conține nimic altceva. Pe de altă parte, amestecul pentru clătite are doar 11% grăsime. Și totuși, uleiul de măsline îți face bine, iar aluatul de clătite nu. De ce? După câte se pare, cantitatea de grăsime pe care o mâncăm nu ne influențează greutatea sau colesterolul sau riscul de boli cardiace la fel de mult ca tipul de grăsime pe care-l mâncăm.

Dar haideți să argumentăm: Ce e grăsimea?

Dacă ar fi să mărim imaginea pe un somon, care e un pește gras, dincolo de organe, dincolo de țesuturi, în celule, am vedea că acea chestie căreia-i spunem grăsime e, de fapt, făcută din molecule numite trigliceride, și nu toate sunt la fel. Iată un exemplu. Cei trei atomi de carbon din stânga, acela e glicerol. Poți să vezi asta ca pe coloana vertebrală ce ține restul moleculelor laolaltă. Cele trei lanțuri lungi din dreapta se numesc acizi grași, și sunt diferențe subtile în structura acestor lanțuri care stabilesc dacă o grăsime e, hai să spunem, solidă sau lichidă; dacă râncezește rapid sau nu; și, cel mai important, cât bine sau rău îți face.

What_is_fat_-_George_Zaidan_-_YouTube_-_2014-05-14_00.49.57Să ne uităm la câteva diferențe. Una e lungimea. Acizii grași pot fi scurți sau lungi. O diferență mai importantă e tipul de legătură dintre atomii de carbon. Unii acizi grași au doar legături simple. Alții au și legături simple și duble. Acizii grași cu legături simple se numesc saturați, iar cei cu una sau mai multe legături duble se numesc nesaturați.

Majoritatea grăsimilor nesaturate sunt bune, în timp ce grăsimile saturate, în exces, fac rău. Povestea se cam sfârșește aici pentru grăsimile saturate, dar nu și pentru cele nesaturate. Legăturile duble din aceste molecule au o proprietate cam ciudată: sunt rigide. Asta-nseamnă că sunt două feluri de a aranja fiecare legătură dublă. Primul e așa, când ambii atomi de hidrogen sunt pe aceeași parte, iar cei de carbon pe aceeași parte. Al doilea fel e așa. Atomii de hidrogen și de carbon sunt în părți opuse ale legăturii duble.

Chiar dacă ambele molecule sunt făcute exact din aceleași elemente de bază, ele sunt substanțe cu totul diferite, și se comportă complet diferit în corpul nostru. Configurația din stânga se numește CIS, de care, probabil, nu ați auzit vreodată. Cea din dreapta se numește TRANS, și probabil ați mai auzit de grăsimi TRANS până acum. Nu râncezesc, sunt mai stabile în timpul prăjitului, și pot schimba textura alimentelor în moduri în care alte grăsimi nu pot. Sunt îngrozitoare pentru sănătatea voastră, de departe mai nocive decât grăsimea saturată, chiar dacă, tehnic, sunt un tip de grăsime nesaturată. Stiu că pare o nebunie, dar corpului vostru nu-i pasă cum arată o moleculă pe hârtie. Tot ce contează e forma 3-D unde se potrivește molecula, unde nu, și cu care traiectorii se intersectează.

Așadar, cum știți dacă un aliment are grăsimi trans? Ei bine, singura modalitate sigură de a ști e dacă vedeți cuvintele „parțial hidrogenat” pe lista ingredientelor. Nu lăsați etichetele cu ingrediente sau reclamele să vă păcălească. FDA le permite producătorilor să susțină că produsele lor conțin „0” grame de grăsime trans, chiar dacă au până la o jumătate de gram per porție. Dar nu există reguli stricte și rapide pentru cât de mică poate fi o porție, iar asta înseamnă că trebuie să vă bazați că o să vedeți acele cuvinte, parțial hidrogenat, pentru că așa sunt făcute grăsimile trans, hidrogenând parțial grăsimile nesaturate.

Să ne întoarcem, deci, la uleiul nostru de măsline și la amestecul pentru clătite. Uleiul de măsline e 100% grăsime. Amestecul pentru clătite e doar 11% grăsime. Dar uleiul de măsline e în mare parte grăsime nesaturată, si nu are grăsime trans.

Pe de altă parte, mai mult de jumătate din grăsimea din amestecul pentru clătite e sau saturată sau trans. Și astfel, chiar dacă uleiul de măsline are de 10 ori mai multă grăsime decât amestecul pentru clătite, e sănătos, pe când amestecul nu.

Nu încerc să mă iau de amestecul pentru clătite. Sunt multe alimente cu acest profil de grăsime.

Ideea e următoarea: Nu e vorba de cât de multă grăsime mâncați, ci de tipul de grăsime. Iar ceea ce face o anumită grăsime benefică sau nocivă e forma ei.

As the narrative goes, fat is bad. Well, it’s actually more nuanced than that. The type of fat you eat is more impactful on your health than the quantity. George Zaidan examines triglycerides, the varied molecules that make up fat, and how to identify which types of fat you are consuming.

(Sursa: edTed si Youtube)

Zaharul: Cum ne afecteaza creierul

how_sugar_affects_the_brainImaginați-vă fursecuri călduțe, lipicioase, bomboane crocante, prăjituri moi, cornete pline cu înghețată. Salivați? Poftiți după desert? De ce? Ce se întâmplă în creier de ne face să rezistăm atât de greu la dulce?

Zaharuri e termenul general folosit pentru a descrie o clasă de molecule numite carbohidrați, din multe măncăruri și băuturi.

Verificați etichetele dulciurilor pe care le cumpărați: Glucoza, fructoza, zaharoza, maltoza, lactoza, dextroza și amidonul sunt toate tipuri de zaharuri.
La fel și siropul de porumb cu conținut ridicat de fructoză, sucul de fructe, zahărul brun, și mierea.
Zahărul nu e numai în bomboane și deserturi, e adăugat și în sucul de roșii, iaurt, fructe deshidratate, apa cu arome, sau batoanele de musli.
Zaharurile sunt peste tot și e important să înțelegem cum afectează creierul.

Ce se întâmplă când zahărul ajunge pe limbă?

Te face consumul unei cantități mici de zahăr să-ți dorești mai mult? Iei o înghițitură de cereale. Glucidele conținute activează receptorii gustului dulce, parte a papilelor gustative de pe limbă. Acești receptori trimit un semnal la trunchiul cerebral, și de aici se ramifică în multe zone din creier, cortexul cerebral fiind una din ele. Gusturile sunt procesate de zone diferite ale cortexului cerebral: amar, sărat, umami, și, în cazul nostru, dulce.
De aici, semnalul activează sistemul de plăcere al creierului.

Acest sistem e alcătuit dintr-o serie de „căi” electrice și chimice din câtorva zone diferite ale creierului. E o rețea complicată, dar răspunde la o singură întrebare sunconștientă: să fac asta din nou?
Acel sentiment călduț, neclar pe care îl ai când guști prăjitura cu ciocolată a bunicii?
Acela e sistemul de plăcere care spune „Mmm, da!” Și nu e activat doar de mâncare.

Socializarea, comportamentul sexual, și drogurile sunt doar câteva exemple de lucruri sau experiențe care activează și ele sistemul de recompensare. Dar supra-activarea acestui sistem declanșează o serie de evenimente nefericite: pierderea controlului, pofta, toleranța crescută la zahăr.

Să ne întoarcem la înghițitura de cereale. „Călătorește” până la stomac și în cele din urmă în intestine. Și apoi? Sunt receptori ai zahărului și acolo. Nu sunt papile gustative, dar trimit semnale, transmițându-i creierului că ești sătu sau că organismul ar trebui să producă mai multă insulină ca să anihileze zahărul pe care îl consumi în plus.

Moneda de schimb a sistemului de recompensare e dopamina, o substanță chimică sau un neurotransmițător important. Sunt mulți receptori ai dopaminei în creier, dar nu sunt distribuiți în mod egal. Anumite zone conțin grupuri dense de receptori, iar aceste „puncte fierbinți” de dopamină fac parte din sistemul de plăcere. Droguri precum alcoolul, nicotina, sau heroina produc dopamină în exces făcându-i pe unii să caute constant acea senzație, cu alte cuvinte, să fie dependenți. Zahărul mai face ca dopamina să fie eliberată, deși nu atât de violent ca în cazul drogurilor. Iar zahărul e rar între mâncărurile care induc dopamina. Brocoli, de exemplu, nu are niciun efect, ceea ce explică probabil de ce e greu să-i faci pe copii să-și mănânce legumele.

Vorbind de mâncare sănătoasă, să spunem că vă e foame și decideți să luați o masă echilibrată. Faceți asta, iar nivelul de dopamină va ajunge la maxim în aceste „puncte fierbinți” din sistem. Dar dacă mănânci aceeași mâncare mai multe zile la rând, nivelul de dopamină va crește tot mai puțin, ”aplatizându-se” în cele din urmă pentru că atunci când e vorba de mâncare, creierul a evoluat să dea o atenție sporită gusturilor noi sau diferite. De ce? Două motive: în primul rând, pentru a detecta mâncarea stricată, și doi, cu o hrană variată, avem mai multe șanse să ingerăm toți nutrienții de care avem nevoie. Pentru a menține această varietate, trebuie să recunoaștem o mâncare nouă, și, mai important, trebuie să vrem să continuăm să mâncăm ceva nou. De aceea nivelul de dopamină se „aplatizează” când mâncarea devine plictisitoare.

Înapoi la acea mâncare acum. Ce se întâmplă dacă în locul unui fel de mâncare sănătoasă, echilibrată, consumați mâncare bogată în zahăr? Dacă mănânci zahăr rar sau nu consumi mult deodată, efectul e similar cu cel al unei mese echilibrate. Dar dacă mănânci prea mult, răspunsul de dopamină nu se aplatizează. Cu alte cuvinte, a consuma mult zahăr va continua să fie resimțit ca o recompensă. În acest fel, zahărul se comportă cam ca un drog. E un motiv pentru care oamenii par să fie dependenți de mâncarea dulce.

Gândiți-vă, așadar, la toate tipurile de zahăr. Fiecare e unic, dar de fiecare dată când orice tip de zahăr e consumat, pornește un efect domino în creier, producând o senzație de recompensă. Prea mult, prea des, iar lucrurile pot ajunge la suprasaturație. Deci, da, consumul în exces de zahăr are asupra creierului efecte care dau dependență, dar puțină prăjitură din când în când nu face rău nimănui.

Cand mananci ceva cu zahar, papilele tale gustative, organele tale si creierul tau primesc mesaje despre aceasta. Spre deosebire de procesarea substantelor de tip alcool sau nicotina, la un aport de zahar, sistemului de recompense creste nivelul de dopamina si te face sa doresti mai mult. Nicole Avena ne explica prin acest filmulet cum dulciurile si alimentele dulci ar trebui consumate cu moderatie.

(Sursa: ted.com)