Category Archives: BIO si Organic

Promo: Ce produse bio cumpără românii?

Consumul de produse bio în România ajunge la mai putin de 0,5% din vânzările totale de alimente, în vreme ce în Austria sau Germania procentul este de 7-8%. De altfel, părinții din țările vestice au ajuns să își hrănească copiii aproape exclusiv BIO, în urma numeroaselor studii care confirmă disfuncții endocrine și neuronale majore la copii, cauzate de pesticide, fertilizanți si organisme modificate genetic. Mentalitatea aceasta este adoptată zilnic de mulți români, lucru care îi face extrem de mândri pe ”tovarășii” de la Republica BIO, primul magazin online ce comercializează în exclusivitate produse bio.

Ciprian Stancu Republica BIOPărintele român are același drept ca orice german, francez sau italian să își hrănească copiii curat, fără chimicale. Iar pentru asta nu trebuie să plătească averi. BIO trebuie sa fie accesibil, iar la Republica BIO suntem fericiți când primim telefoane de mulțumire că avem prețuri ”normale”, ”decente”’ sau ”omenoase” și că mame ce locuiesc în sate din Dolj, Satu Mare, Suceava, etc. își permit să le cumpere copiilor alimente, șampoane, creme sau detergenți BIO”, spune Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO.

Românii sunt interesați în egală măsura de alimente și snack-uri BIO, dar și de cosmetice și detergenți, așa cum arată statisticile Republica BIO. Deși piața locală este încă departe de nivelul piețelor dezvoltate, putem vorbi de o evoluție pozitivă și sănătoasă datorată în primul rând creșterii semnificative a numărului de consumatori și a frecvenței de cumpărare, dar și a creșterii numărului operatorilor din sistemul agriculturii ecologice și a numărului de magazine. În jur de 1% din producția bio din țara noastră este consumată intern, restul fiind exportată în alte țări din vestul Europei și în SUA, unde este procesată.

”Am plecat de la premisa că vom vinde la Republica BIO o mare proporție de produse alimentare, însă am rămas surprinși să vedem că se cumpără multe produse cosmetice și detergenți de către tinerele mame. Obiceiurile de consum se schimbă radical la venirea unui nou membru în familie și de abia atunci se începe conștientizarea importanței produselor bio pentru sănătate. Orice mămica își vrea copilul sănătos. Pe de altă parte, în rândul persoanelor de 28-45 de ani se cumpără multe snack-uri bio, batoane proteice sau lapte vegetal. Coşul de cumpărături ajunge în medie la 150 lei, motivat de limita de la care noi asiguram transport gratuit. Filosofia noastră de preț este să avem prețuri mai mici, să schimbam mentalitatea ca BIO este scump, sa creștem baza de clienți, iar apoi banii să îi câștigăm din creșterea frecvenței de cumpărare, nu din adaosuri mari”, explică Ciprian Stancu.

Republica BIO este și producător de fructe și legume bio, dar a preferat să devină în primă fază un retailer online de încredere ce comercializează doar produse certificate ecologic pentru a putea vinde, de anul viitor si producția din ferma proprie.

Cine este cumpărătorul de produse bio

Dacă ne-am fi așteptat ca majoritatea cumpărătorilor de produse certificate ecologic să provină din București, dat fiind nivelul de informare crescut, rapoartele Republica BIO arată existența unei baze foarte sănătoase de clienți din țară.

Continue reading Promo: Ce produse bio cumpără românii?

Puiul de tara = Carnea fără antibiotice din ferma de la Breaza = ogradaverde.ro

pui de tara OgradaVerdeNăscut și crescut în Capitală, Victor Cămărășoiu a simțit, când era mic, lipsa vacanțelor la bunici pe care le aveau alți copii, așa că atunci când a avut posibilitatea, și-a cumpărat o casă de vacanță la Breaza, Prahova, și chiar a pornit o afacere profitabilă cu păsări de curte. La ”Ograda Verde” (www.ogradaverde.ro), așa cum și-a numit Cămărășoiu micul paradis rural, a înființat o fermă unde crește pui și curcani în sistem free-range, iar păsările au acces afară și sunt hrănite doar cu cereale.

Deși prețul cu care fermierul vinde carne de pui țărănesc este mai mare decât cel al păsărilor crescute în sistem intensiv, Cămărășoiu spune că produsele sale nu duc lipsă de cumpărători. Printre clienții microfermei de la Breaza se numără inclusiv Comitetul Olimpic Român, care comandă săptămânal carne de pasăre de la Ograda Vede, dovadă că puii de aici sunt de cea mai bună calitate, dar și ”curați”, deoarece standardele pe care trebuie să le îndeplinească produsele consumate de sportivii de performanță, supuși frecvent testelor antidoping, sunt extrem de ridicare. ”Suntem furnizori ai Comitetului Olimpic Român și săptămânal le livrăm o anumită cantitate de pui. De asemenea, avem clienți grădinițe private din București”, spune fermierul.
Despre clienți săi, Victor Cămărășoiu spune că sunt: ”În proporție de peste 90% părinți care au copii cu vârste pornind de la șase luni, când începe diversificare hrănii, până la copii de școală și liceu”. De regulă, aceste familii au venituri peste medie și ”conștientizează că alimentația este un factor foarte important în sănătatea personală”.

Camere web cu imagini live din fermă

Unul dintre elementele cu care își atrage cumpărătorii, pe lângă carnea de foarte bună și calitate pe care le-o livrează, este și un sistem de camere video care filmează și transmite online – în timp real, tot ce se întâmplă în fermă. ”Am decis să montez camere video din două motive. Primul a fost că foarte mulți clienți doreau să vină să vadă ferma, dar nu reușeau să ajungă aici din cauza lipsei timpului și a distanței dintre București și Breaza. Apoi, internetul era deja plin de oameni care vând păsări așa-zise ”eco” sau ”bio” la niște prețuri extrem de mici, ceea ce m-a dus cu gândul că puii respectivi sunt crescuți în condiții similare cu cele din fermele industriale. Prin aceste camere am vrut să arăt clienților mei modul de viață al păsărilor noastre, ce mănâncă și ce fac toată ziua”, a explicat crescătorul de pui de unde i-a venit idea videochatului la pui.

În prezent, după regulile europene, Ograda Verde nu este o fermă bio de pui, însă Cămărășoiu spune că puii și curcanii crescuți de el sunt crescuți după modelul celor din bătătura bunicii de la țară. ”Noi suntem o microfermă în care încercăm să creștem păsările cât se poate de natural, similar cu condițiile din fermele țărănești. Puii sunt hrăniți exclusiv cu un mix de cereale ca și hrană. În zilele în care este vreme frumoasă, au acces nestingherit în țarcurile exterioare”, vorbește crescătorul despre condițiile în care crește păsările.

Dovada că puii de la Ograda Verde sunt ”altfel” se vede cu ochiul liber. ”Vizual, puii mei sunt mai galbeni, au carnea mai fermă decât a celor din comerț, iar din punct de vedere a gustului, toți cei care au gustat spun că nu se compară cu cea din magazine, care este plină de chimicale și antibiotice”, declară fermierul.

Hrană 100% naturală

Un rol important în cadrul business-ului cu pui de la Breaza este hrana naturală a păsărilor. ”În funcție de vârstă sunt rețete diferite, dar toate conțin porumb, grâu, șrot de floarea soarelui, șrot de soia și calciu, iar în perioada martie – octombrie toate păsările au acces la iarbă, le hrănim cu trifoi și lucernă”, explică Cămărășoiu, care a avut idea de a monta o cameră video și în încăperea în care se prepară, sâmbăta și duminica, mâncarea păsărilor.

Potrivit studiilor, unul dintre motivele principale pentru care puii crescuți în sistem free-range au o carne mai bună la gust și sunt mai sănătoși este acela că au un ritm de creștere mai lent și se dezvoltă natural. Dacă puii din sistemul intensiv ajung la greutatea optimă sacrificării în 40 de zile, cei de la Breaza pot fi tăiați după 100 chiar 120 de zile, iar curcanii sunt crescuți între şapte și opt luni înainte de a fi sacrificați.

curcani de tarapui de taraPrimul abator de sacrificare a păsărilor din Prahova

Microferma lui Victor Cămărășoiu are o suprafață de 7.000 de metri pătrați și un efectiv de circa 2.000 de pui, majoritatea de rasă Kabir, dar mai sunt și pui albi Ross 308 și Cobb 500. O importantă latură a business-ului o reprezintă creșterea curcanilor, pentru care vârful de consum este în preajma sărbătorilor de Paște și Crăciun. La pui, anul acesta, vânzările au atins un vârf în luna februarie.

În privința investiției, potrivit fermierului, pentru a înființa Ograda Verde a fost nevoie de circa 100.000 de euro, din care 20.000 de euro pentru realizarea spațiului de sacrificare. Victor Cămărășoiu a reușit, de altfel, să obțină în septembrie 2012, de la Direcția Sanitar Veterinară din Prahova, prima autorizație pentru sacrificarea păsărilor din județ.

Având în vedere că livrarea puilor către clienți se face vinerea, joia este ziua în care se face sacrificarea. Sistemul este unul modern și începe prin asomare, prin acest procedeu păsările sunt paralizate într-un timp foarte scurt astfel încât să nu se chinuie sau să se sperie și să elimine în organism hormonii de stres care sunt dăunători consumatorului.

În prezent de la ferma din Breaza sunt vânduți săptămânal în jur de 150 de pui, iar proprietarul spune că este în grafic din punct de vedere al amortizării investiției. Marea problemă cu care se confruntă, însă, este mortalitatea în rândul păsărilor. Din cauza că el nu pune antibiotice în hrană, în jur de 20% dintre pui se îmbolnăvesc, rata mortalității în fermă fiind de zece ori mai mare decât în sistemul industrial. Chiar și în aceste condiții Cămărășoiu crede că odată ce își va amortiza investiția va ajunge la o rată a profitului de 20%.

Prețul pentru un kilogram de carne de pui este de 32 de lei, iar pentru carnea de curcan, 35 de lei. Abonații fermiei beneficiază de reduceri.

(Sursa: Agrointel.ro, 27 sept. 2014)

Protest: Revendicările ţăranilor români – septembrie 2012

Țăranii din România sunt puterea ei cea mai mare, nu o răspundere care trage România în jos. Putem fi o ţară de ţărani dar și un stat european modern. Politicile agricole trebuie să se bazeze pe punerea ţăranilor la baza lanţului alimentar, construind o economie rurală puternică şi vibrantă. Politicile care acum elimină ţăranii de pe piaţă trebuie să fie înlocuite cu politici care îi plasează în centrul acţiunii.

VREM CA MINISTERUL AGRICULTURII SĂ NE REPREZINTE PE NOI, ŢĂRANII ROMÂNI, ÎN DEZBATEREA ASUPRA REFORMEI POLITICII AGRICOLE COMUNE. NOI, ŢĂRANII ROMÂNI, VREM:

O Viziune în spatele Politicilor Agricole Naționale şi stabilitate mai mare. România este azi o ţară fără viziune agricolă. Pe măsură ce ţara noastră și-a deschis pieţele agricole pentru străini, autorităţile din România nu mai au o direcţie coerentă faţă de viitorul agriculturii, al ţăranilor, al consumatorilor. Fiecare nou ministru al agriculturii restructurează ministerul şi crează în permanenţă noi legi şi regulamente, în favoarea marilor companii. Acest lucru creează nesiguranţă în rândul ţăranilor şi generează iresponsabilitate în rândul autorităţilor care trebuie să implementeze legile. Vrem responsabilitate.

Oprirea fenomenului de acaparare a terenurilor agricole românești – Land Grabbing. In momentul de față, în jur de 9% din terenurile agricole româneşti sunt deţinute de către straini. Oficialii continuă să încurajeze investiţiile străine ca fiind cheia pentru viitorul agriculturii româneşti. Aceşti investitori nu construiesc o infrastructură care va ajuta România pe termen lung, ei utilizează terenurile noastre ieftine pentru a trimite materia primă în străinătate unde să fie transformată în produse finite ce vor fi vândute în altă parte. Vrem restricţii împotriva acaparării fără limită a terenurilor de către marii exploatatori agricoli.

O politică de dezvoltare rurală eficientă. Fără o dezvoltare rurală eficientă, România nu poate beneficia cu adevărat de locul pe piaţa comună europeană şi este de datoria autorităţilor române să se asigure că se întâmplă acest lucru, prin următoarele priorităţi:
– Sisteme de ocuparea forţei de muncă rurale: sprijin pentru industriile de prelucrare la scară redusă,
– Suport pentru marketing direct şi sisteme alimentare locale şi diversificarea economiei locale,
– Revitalizarea serviciilor publice de piețe permanente/volante din centrele (nu de la marginea) orașelor în condiții avantajoase pentru micii producători,
– Dezvoltarea serviciilor rurale publice,
– Accent mai mare pe Grupurile de Acțiune Locală – GAL. Grupurile nou-create de acţiune locală ar putea fi piatra de temelie a viitorului dezvoltării agriculturii româneşti, şi trebuie să li se acorde maximă atenţie.
Continue reading Protest: Revendicările ţăranilor români – septembrie 2012

Reportaj Digi 24: Produsele bio romanesti – marfa de lux in strainatate, neacceptate de retailerii din Romania

La cativa kilometri distanta de Bucuresti Georgeta Piperea creste, bio, legume si fructe. Nu o sa o gasiti insa niciodata la vanzare in Piata Obor sau Rahova pentru ca Georgeta isi vinde legumele direct la export pe bani frumosi. Duminica, de la 18:30, la “Din interior”, emisiune difuzata la Digi24, telespectatorii vor putea urmari un reportaj despre ce inseamna ferma bio in Romania.

Producatorul de legume de langa Bucuresti, fabrica de mezeluri de vanat de la Calarasi, fabrica de paine eco din inima Capitalei sau ferma de mozzarella de la cativa kilometri de Brasov sunt doar cateva exemple de producatori bio din Romania. Ei isi dezvolta afacerile nestingheriti si contrazic statisticile ca Romania produce cu caruta sau vinde cu sacosa. Si daca nu vedem la tot pasul produsele bio romanesti nu este pentru ca ele nu exista, ci pentru ca retailerii prefera produsele bio din import.

Vera Moise, manager de marketing, vorbeste despre conditiile in care isi pot comercializa marfa producatorii bio. “Nu gasim colaboratori in supermarketuri, iar consumatorul final nu gaseste atat de usor produsele noastre pe rafturi, trebuie sa mearga la magazine specializate.”

WWF Romania, in colaborare cu specialisti din Marea Britanie si Austria, a dat publicitatii recent un raport uluitor. La intrebarea cate produse eco din Romania aveti in magazinele voastre, nici un retailer de la noi nu primeste nota de trecere.

Cum raspund retailerii si ce se poate face pentru producatorii de produse bio de la noi, duminica, la “Din interior”, incepand cu ora 18:30.

(Text HotNews, 16/07/2012)

Agricultură ecologică made in Cenad

Singurii producători certificaţi că produc legume ecologice din partea de vest a judeţului Timiş locuiesc în comuna Cenad şi îşi expediază morcovii şi pătrunjeii biologici cu poşta rapidă, în toate colţurile ţării.

De cinci ani, Ştefan şi Rita Nagy sunt singurii agricultori din zonă care aprovizionează pieţele din judeţ cu produse 100% naturale. La început, povesteşte fermierul, nimeni nu dădea mare brânză pe morcovii lui ecologici şi-i vindea en-gros cui apuca. Acum vestea că zarzavaturile lui sunt pure a depăşit cererea din Timiş.

De două ori pe lună, familia Nagy împachetează 50 de kilograme de morcovi bio şi îi expediază prin curierat rapid la Cluj-Napoca.

“Familia respectivă urmează un tratament naturist şi au nevoie de morcovi. Până să dea de mine, mi-au povestit că mergeau o dată pe lună la o piaţă în Budapesta şi cumpărau de acolo. Nu făceau morcovii cât transportul. Noi am încercat expedierea lor prin curierat rapid şi merge. Aşa procedăm de câteva luni bune. Ei sunt mulţumiţi că primesc produsele de care au nevoie, noi că vindem marfa. Sper, totuşi, că nu va mai trece mult timp până când tot mai mulţi români vor dori să consume produse naturale şi că se vor regăsi în toate magazinele”, a declarat Ştefan Nagy.

Deşi produce de un cincinal legume şi zarzavaturi bio, familia Nagy nu se poate lăuda cu o piaţă de desfacere încă. Totuşi, nimeni din casă nu se gândeşte să abandoneze afacerea cu produse de grădină, pentru că, cred soţii Nagy, aici e viitorul. Pentru a avea success, ei pregătesc în aceste zile iernatul pătrunjeilor. Fiecare rădăcină este atent curăţată, iar frunzele uscate detaşate.

Continue reading Agricultură ecologică made in Cenad

Document: Ghidul de bune practice privind comercializarea produselor agroalimentare ecologice

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania a publicat un ghid despre produsele agroalimentare ecologice. Puteti vedea online acest ghid si are urmatorul cuprins:

Descrierea oficiala

Pentru diseminarea experienţei acumulate în cei trei ani de implementare ai proiectului s-a elaborate Ghidul de bune practice privind comercializarea produselor agroalimentare ecologice prezentat acum cititorului, printre primele lucrări de acest gen editate în România.

Este de menţionat caracterul inovator al ghidului, atât în ceea ce priveşte prezentarea unor strategii de comercializare a produselor agroalimentare ecologice bazate pe studiul comportamentului consumatorului din România.
Continue reading Document: Ghidul de bune practice privind comercializarea produselor agroalimentare ecologice

Interviu cu prof. Mencinicopschi: “Omul primitiv mânca mai sănătos decât noi. Cine sunt ucigaşii din bucătăriile noastre”

Gheorghe MencinicopschiProf. ing. dr. Gheorghe Mencinicopschi, unul dintre marii noştri specialişti în domeniul alimentaţiei sănătoase, a pornit nu demult o cruciadă împotriva obiceiurile alimentare deficitare ale omului modern. “Suntem ceea ce mâncăm dar suntem şi ceea ce gândim”, obişnuieşte el să spună. Într-un amplu dialog despre hrana omului contemporan, avea să îmi atragă atenţia asupra faptului că obezitatea este un câştig al civilizaţiei – cu ghilimelele de rigoare la cuvântul “câştig”. Rupându-se de natură, evoluând în dihotomie cu natura, omul este singura specie de pe planetă care a creat o nouă categorie de alimente: alimentele culturale. Dar nici măcar atunci când a învăţat să combine gusturi şi ingrediente nu a fost atât de rău. Momentul în care a început să facă asta pe cale industrială, el a rupt pactul cu natura. E difinitiv acest gest al lui sau mai putem repara ceva? Haideţi să aflăm împreună.
Continue reading Interviu cu prof. Mencinicopschi: “Omul primitiv mânca mai sănătos decât noi. Cine sunt ucigaşii din bucătăriile noastre”

Video: “Romania, te iubesc!”: hrana sanatoasa, un lux

Ce e mai important? Sa fie mancarea noastra sanatoasa sau profitul industriasilor alimentari mai mare? Intr-o lume in care banul face legea, suntem un popor malnutrit!

“Mancam mult, dar prost si ajungem invariabil… la spital”, a declarat Anca Nastasi, corespondentul Pro Tv care a pornit in cautarea mancarii sanatoase, intr-o ancheta ce ridica mari semne de intrebare in ceea ce priveste alimentatia romanilor.

Pe langa romanii care si-au creat adevarate retele de procurare a hranei, telespectatorii au aflat cat de greu este pentru producatorii bio sa-si vanda produsele si, mai ales, ce spun medicii care nu mai fac fata numarului ridicat de bolnavi incurabili.

Slow Food

“Chimicalele pe care ni le serveste industria alimentara in carne, lapte, paine, fructe si legume n-au nici in clin, nici in maneca cu sanatatea, ci doar cu trasul la cantar, cu prelungirea termenului de valabilitate si cu profitul”, a mai precizat Anca.

Continue reading Video: “Romania, te iubesc!”: hrana sanatoasa, un lux

Promo: Reducere de 5% la www.cosulbio.ro

Sprijinim comertul electronic si lunar prezentam magazine de pe Internet, care vând produse bio, organice și cosmetice bune. Vă prezentăm o ofertă de reduceri de prețuri.

Până în 31 martie, folosind codul de reducere “E-URI.RON” la cumpărăturile prin site-ul www.cosulbio.ro, veți obține o reducere de 5% din totalul cumpărăturilor. Codul se introduce in pagina cu cosul de cumparaturi, în câmpul “Cod Cupon”.

cosulbio.ro

Continue reading Promo: Reducere de 5% la www.cosulbio.ro