Category Archives: Articole E-uri

Articole din presa, avand ca subiect aditivii alimentari (e-urile)

Aditivi alimentari: evaluări toxicologice sau “Cum se stabileşte doza de aditiv admisă pentru om?”

IMG_5135Aditivii alimentari sunt substanţe adăugate în mod intenţionat alimentelor, fără a fi ele în sine alimente în sensul comun al cuvântului. Termenul de aditiv alimentar este definit în mod diferit în legislaţia diferitelor ţări. De exemplu, în Codex Alimentarius FAO-WHO (FOOD AND AGRICULTURE ORGANIZATION OF THE UNITED NATIONS-WORLD HEALTH ORGANIZATION) aditivul este definit ca fiind orice substanţă care în mod normal nu este consumată ca alimentşi nu este folosită ca ingredient tipic al alimentului, indiferent dacă are sau nu valoare nutritivă, a cărei adăugare intenţionată în alimente serveşte unui scop tehnologic (inclusiv organoleptic) în ce priveşte fabricarea, procesarea, tratarea, ambalarea, transportarea sau păstrarea produselor alimentare, cu efect cert sau de la care se aşteaptă efecte convenabile (directe sau indirecte) asupra proprietăţilor acestora. Aditivii alimentari sunt indispensabili pentru fabricarea sau procesarea majorităţii alimentelor. Împreună cu progresele realizate în tehnologia alimentară, ei fac posibilă existenţa unor produse de înaltă calitateşi care pot fi păstrate pe o durată rezonabilă. Din categoria aditivilor fac parte doar substanţele care ajung în alimente în mod intenţionat, fiind excluse cele care ajung în mod accidental şi care sunt de fapt contaminanţi ai produselor alimentare.

Principalele considerente care stau la baza folosirii aditivilor alimentari sunt: – conservarea valorii nutritive
– creşterea stabilităţii
– îmbunătăţirea caracteristicilor senzoriale
– favorizarea unor anumite procese tehnologice

Aditivii au uneori şi rolul de a permite producerea unor alimente la preţuri mai scăzute. Nu este însă permis ca ele să fie folosite pentru a înşela consumatorul, de exemplu în ce proveşte prospeţimea produsului. În afară de aceasta, ele nu trebuie să afecteze în mod negativ calitatea produsului sau să pună în pericol sănătatea consumatorului.

Istoric

Cei mai vechi aditivi alimentari utilizaţi de om au fost doi conservanţi: sarea de bucătărie şi fumul, ei având şi rolul de ameliorare a gustului. Alături de condimente, aceştia au fost folosiţi încă din timpuri preistorice pentru îmbunătăţirea gustului alimentelor. Cu toate acestea, utilizarea pe scară largă a aditivilor alimentari a început doar din secolul al XIX-lea, când a crescut numărul locuitorilor oraşelor şi a apărut necesitatea de a produce alimente procesate care să fie comercializate, concomitent cu cerinţa ca durata de păstrare a acestora să fie mărită. Unii dintre aditivii introduşi în secolul XIX mai sunt folosiţi şi astăzi, de exemplu praful de copt, acidul benzoic sau zaharina. Alţii au dispărut însă în decursul timpului, mai ales pentru că nu îndeplineau cerinţele toxicologice necesare. În secolul XX, odată cu dezvoltarea industriei alimentare a crescut şi importanţa aditivilor. O serie de produse foarte populare astăzi nu ar putut fi fabricate fără existenţa aditivilor corespunzători, de exemplu sărurile de topire (citraţi, fosfaţi) pentru brânza topită şi emulgatorii pentru margarină. Odată cu dezvoltarea producţiei de aditivi s-au înăsprit şi condiţiile legale privind folosirea lor, ceea ce a dus la dispariţia celor care nu îndeplineau condiţiile toxicologice. Astfel, o serie de coloranţi alimentari folosiţi în prima jumătate a secolului XX au fost interzi
şi când s-a dovedit că au efect toxic. Cu toate progresele făcute, încă mai există o serie de probleme nerezolvate în domeniul aditivilor alimentari, cum ar fi găsirea unor înlocuitori pentru compuşi consideraţi cu risc, de exemplu azotitul folosit la conservarea cărnii. Alte cercetări se desfăşoară pentru reducerea conţinutului de sare au zahăr din alimente fără a afecta calitatea lor. Resursele financiare necesare pentru realizarea unor noi aditivi sunt foarte mari, comparabile cu cele necesare pentru realizarea unor medicamente noi. Doar după ce au fost trecute o serie de teste şi evaluări complexe şi se obţin autorizaţiile necesare un produs nou poate fi introdus pe piaţă iar producătorul său poate începe să-şi recupereze investiţia.

Aspecte toxicologice

La ora actuală există o aversiune destul de mare în ce priveşte folosirea aditivilor alimentari, explicabilă prin efectele negative care au rezultat din folosirea necontrolată a substanţelor chimice în produsele alimentare. Trebuie însă menţionat că la ora actuală nici un aditiv nu este autorizat pentru a fi folosit dacât dacă investivaţii toxicologice extensive au demonstrat fără echivoc că nu are nici un fel de efect dăunător. Nu există însă nişte normative standard la nivel internaţional pentru evaluarea toxicologică a aditivilor. Cele acceptate şi folosite cel mai mult sunt normele elaborate de comisiile de experţi ale Organizaţie Mondiale a Sănătăţii (OMS-WHO). De asemenea, normativele americane au fost preluate într-o serie de ţări. Aditivii sunt testaţi în ce priveşte toxicitatea lor acută, subcronică (pe termen scurt) şi cronică (pe termen lung), cât şi în ce priveşte influenţa lor asupra reproducerii şi embriotoxicităţii. O atenţie deosebită se acordă studiilor privind carcinogenitatea şi mutagenitatea, care se urmăresc în cadrul studiilor pe animale pe două generaţii ale aceleiaşi specii.

Substanţele testate drept aditivi trebuie să fie omogene şi pure din punct de vedere fizic şi chimic. Ca principiu general, ele nu trebuie să aibă activitate farmacologică la concentraţiile în care sunt utilizate. Din motive evidente, testarea aditivilor se face pe animale. Deşi există tendinţe pentru interzicerea experimentelor pe animale, la ora aceasta nu există altă posibilitate. Toxicitatea acută, care este exprimată ca LD50 (doza letală în urma că reia mor 50% dintre animalele de experienţă) şi toxicitatea subcronică, stabilită în urma aşa-numitului test de 90 de zile reprezintă doar nişte teste grosiere ale proprietăţilor toxicologice. Toxicitatea acută este important să se situeze la nivelul minim posibil pentru a preveni intoxicările chiar în cazul unei supradozări sau utilizări necorespunzătoare a aditivului respectiv. Toxicitatea cronică este mult mai importantă, deoarece aditivii sunt consumaţi zi de zi timp îndelungat şi din acest motiv condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt chiar mai stricte decât cele pentru medicamente. Din acest motiv aditivii, spre deosebire de medicamente, nu este permis să aibă efecte secundare. Este evaluată şi comportarea biochimică a aditivului şi anume: viteza şi gradul de absorbţie, cantitatea stocată în organe şi ţesuturi, transformarea metabolică, modul şi viteza de eliminare a aditivului ingerat.

Există patru posibiltăţi în ce priveşte transformările metabolice ale aditivilor în organism:

  • Substanţa este eliminată rapid şi neschimbată. Exemple în acest sens sunt zaharina (îndulcitor) şi acesulfam-K (de asemenea un îndulcitor).
  • Substanţa este metabolizată rapid şi eliminată sub forma produselor de metabolism. De exemplu, acidul benzoic (conservant) este metabolizat la acid hipuric şi eliminat în această formă.
  • Substanţa este utilizată ca nutrient de către organism. Exemple: acidul sorbic sau aspartamul.
  • Substanţa este eliminată mult mai lent decât este absorbită şi în consecinţă se acumulează în organism. Un exemplu în acest sens este acidul boric, care a fost utilizat în trecut drept conservant. Asemenea substanţe nu mai sunt folosite la ora actuală ca aditivi.

În funcţie de rezultatele evaluărilor toxicologice, se stabileşte doza de aditiv admisă pentru om, care va putea fi ingerată zilnic, pe toată durata vieţii, fără nici un risc. Pe baza concentraţie maxime la care aditivul rămâne netoxic, stabilite în cadrul experimentelor pe animale, se stabileşte doza zilnică admisibilă (acceptable daily intake ADI) pentru om, prin reducerea acestei concentraţii de 100 de ori (cu unele excepţii). Acest factor de siguranţă are la bază următoarele considerente:
– consumul de alimente al animalelor raportat la greutatea corporală poate fi mai mare decât în cazul oamenilor;
– anumite categorii de populaţie (copii, bătrâni, bolnavi) au un metabolism mai deosebit;
– doza zilnică admisibilă se referă la toată durata vieţii, în timp ce experimentele pe animale se desfăşoară doar pe o perioadă limitată. Doza zilnică admisibilă reprezintă cantitatea de aditiv, exprimată în miligrame/kg corp, care poate fi consumată necondiţionat într-o zi. Aceste doze pot fi găsite în literatura de specialitateşi vor fi prezentate pentru categoriile de aditivi care vor fi discutate mai detaliat în cadrul cursului. Trebuie menţionat faptul că consumul real al aditivilor se situează mult sub limita dozei zilnice admisibile, de exemplu în Germania ea este între 1-10%.

Clasificarea aditivilor

Aditivii alimentari se pot clasifica în patru clase mari: substanţe cu rol nutritiv, substanţe cu efect stabilizator, substanţe cu efect organolepticşi substanţe cu rol de auxiliari tehnologici sau de procesare.

1. Substanţe cu rol nutritiv sau dietetic:

1.1. Vitamine
1.2. Aminoacizi
1.3. Săruri mineraleşi microelemente,
1.4. Agenţi de creştere a masei – substanţe care determină creşterea masei produsului alimentar, fără a avea efect semnificativ asupra valorii sale nutriţionale. Organismul uman necesită prezenţa a 40-50 substanţe cu efect nutritiv pentru ca toate funcţiile sale să evolueze corespunzător.

Toate aceste substanţe sunt prezente în mod obişnuit în cantităţi suficiente în alimentaţie. Totuşi, pot exista situaţii excepţionale în care cantitatea unora dintre acestea să fie insuficientă, de exemplu în cazul unei alimentaţii necorespunzătoare sau dezechilibrate, sau dacă ele sunt distruse în timpul procesării sau depozitării. În asemenea situaţii, este necesară suplimentarea lor în mod controlat. Compuşii cu rol nutritiv sau dietetic sunt folosiţi pentru a creşte valoarea nutritivă a alimentelor sau, în anumite cazuri, pentru a o reduce in mod controlat. Unele dintre ele auşi rolul de a ameliora anumite disfuncţii metabolice. Incorporarea acestor substanţe în mod omogen în alimente este de multe ori dificilă, deoarece ele trebuie în general adăugate în concentraţii foarte mici. O posibilitate în acest sens este folosirea unor premixuri speciale ale aditivilor respectivi. O altă dificultate o reprezintă uşurinţa cu care o parte din aceşti compuşi se degradează, mai ales sub acţiunea oxigenului. Acest lucru implică necesitatea stabilizării lor, de exemplu prin utilizarea unor aditivi de stabilizare sau prin microincapsularea lor.

2. Substanţe cu efect stabilizator

2.1. Conservanţi – substanţe care protejează produsele alimentare de acţiunea microorganismelor
2.2. Antioxidanţi – substanţe care prelungesc durata de păstrare a alimentelor prin protejarea lor faţă de deteriorarea prin oxidare
2.3. Sechestranţi – substanţe care formează complecşi cu ionii metalici şi îi aduc într-o formă inactivă
2.4. Gaze de ambalare – gaze care au rolul de a proteja produsul ambalat de acţiunea oxigenului
2.5. Stabilizatori – substanţe care fac posibilă menţinerea stării fizico-chimice a unui produs alimentar
2.6. Emulgatori – substanţe care favorizează sau determină formareaşi menţinerea unor emulsii
2.7. Agenţi de îngroşare – substanţe hidrocoloidale care formează soluţii vâscoaseşi care ajută la menţinerea sau creşterea vâscozităţii produsului
2.8. Agenţi de gelifiere – substanţe care menţin sau îmbunătăţesc structura, textura sau consistenţa unui produs prin formarea unui gel sau pseudogel.
2.9. Stabilizatori de spumă – substanţe care realizează creşterea stabilităţii produselor care se prezintă sub formă de spumă
2.10. Agenţi de umectare – substanţe care previn deshidratarea produselor alimentare, menţinând un anumit conţinut de umiditate
2.11. Agenţi antiaglomeranţi – substanţe care previn tendinţa de aglomerare, mai ales a produselor sub formă de pulberi sau granule fine
2.12. Agenţi de acoperire (glazurare) – substanţe care se aplică pe suprafaţa unui produs pentru a realiza protecţia sa sau pentru a-i conferi un aspect plăcut Aceşti aditivi au ca rol principal prevenirea degradării alimentelorşi creşterea duratei lor de păstrare. Necesitatea creşterii duratei de păstrare este impusă de tendinţele actuale de consum, normativele de calitateşi considerente de sănătate. Din acest motiv, prevenirea degradării alimentelor, indiferent dacă aceasta are loc pe care microbiologică, chimică, biochimică sau fizică, a devenit o necesitate primordială. Prevenirea degradării se poate faceşi prin metode fizice cum este încălzirea, însă acestea determină de multe ori modificări în structura sau gustul produsului, fiind necesară folosirea unor aditivi pentru refacerea calităţilor iniţiale.

3. Substanţe cu efect organoleptic

3.1. Coloranţi- substanţe care ajută la restabilirea culorii unui aliment
3.2. Stabilizatori de culoare – substanţe care ajută la menţinerea culorii naturale în timpul procesării sau depozitării alimentelor
3.3. Agenţi de înălbire – substanţe care realizează îndepărtarea unor coloraţii nedorite
3.4. Îndulcitori cu putere mare de îndulcire (edulcoranţi) – substanţe îndulcitoare cu gust dulce mult mai intens decât al zahărului
3.5. Îndulcitori cu rol nutritiv – substanţe care nu sunt hidraţi de carbonşi au un gust dulce de intensitate asemănătoare cu zahărul
3.6. Acidulanţi – substanţe care conferă alimentelor un gust acid (acru), în condiţii controlate
3.7. Substanţe cu gust sărat
3.8. Substanţe cu gust amar
3.9. Potenţatori de aromă – substanţe care accentuează gustul sau mirosul unui produs alimentar fără a avea ele în sine un gust sau miros puternic
3.10. Aromatizanţi – substanţe care conferă o anumită aromă unui produs alimentar

Alimentele nu trebuie doar să aibă o valoare nutritivă ci trebuie să stimulezeşi apetitul prin infăţişarea, gustul şi aroma lor. Există o serie de substanţe care influenţează în mod favorabil calităţile organoleptice ale alimentelor înainte, în timpul sau după consumarea lor. Mulţi dintre compuşii cu proprietăţi senzoriale conţinuţi în alimente se deteriorează în timpul procesării sau depozitării acestora. Scopul principal al acestei categorii de aditivi este de a compensa aceste pierderi într-un mod cât mai autentic. Alte obiective sunt stimularea apetitului, conferirea unor nuanţe de gust dulce, sărat, acru sau amar sau mascarea unor mirosuri sau gusturi neplăcute. Aditivii nu pot fi însă folosiţi pentru a induce în eroare consumatorul în ce priveşte calitatea necorespunzătoare sau deteriorarea alimentului.

4. Auxiliari tehnologici (de procesare)

4.1. Solvenţi de extracţie
4.2. Agenţi de limpezire
4.3. Adjuvanţi de filtrare
4.4. Gaze propulsoare
4.5. Agenţi de răcireşi substanţe criogene
4.6. Antispumanţi
4.7. Săruri de emulsifiere
4.8. Enzime
4.9. Culturi microbiene

Drept auxiliari tehnologici sunt definite acele substanţe sau materiale, fără a include aparate sau ustensile, care nu sunt consumate ca ingrediente ale alimentelor, dar sunt utilizate în timpul procesării materiilor prime, alimentelor sau ingredientelor pentru a realiza un anumit obiectiv tehnologic. Ele sunt distruse sau eliminate înainte realizarea produsului finit, dar pot fi prezente accidental sub formă de reziduuri sau derivaţi. În uneleţări aceste produse nu sunt considerate drept aditivi deoarece în ce priveşte prezenţa lor în alimente lipseşte elementul intenţionat. Nu se consideră aditivi o serie de produse ca: substanţele folosite pentru tratarea apei potabile, produsele care conţin pectină, baza pentru guma de mestecat, amidonul modificat, gelatina, hidrolizatele proteice, glutenul, cazeina, inulina, aminoaciziişi sărurile lor, exceptând acidul glutamic, glicina, cisteinaşi cistina. Lista aditivilor aprobaţi pentru a fi folosiţi în România este dată în tabelul anexă. Aditivii alimentari admişi în Uniunea Europeană sunt codificaţi cu litera “E”, de la Europa, urmată de un număr alocat special fiecăruia dintre aceştia (număr EEC). Acest mod de simbolizare sprijină consumatorii în recunoaşterea aditivilor în alimente, indiferent de limba în care este redactată eticheta, garantând astfel că aceştia fac parte din lista celor autorizaţi.

( Aditivi alimentari – Curs facultate)

Câtă sare este pe un covrig?

IMG_4776Covrigariile sunt o afacere in Romania, cauza fiind consumul imens de produse proaspete, mancate in timpul deplasarii sau a pauzelor scurte de masa ale angajatilor.

Au fost destule articole care explicau de ce nu e bine sa mancam covrigi calzi, facuti la covrigarie. Alte articole explica de ce inca mai exista E-uri in covrigii uscati, ambalati in pungi de plastic. Dupa un consum mai mare, de covrigi proaspeti sau uscati, simtim tot felul de senzatii: sațietate, acru în gură, aciditate în stomac și poate o pierdere a poftei de mâncare (adevarată).

Rețetele sunt simple: cu sare, cu mac, cu susan, cu seminte de floarea soarelui sau de bostan, cu cereale și semințe de in. Cam tot ce doresc consumatorii. Despre covrigii cu sare doresc să vorbim aici. Am pus pe cântar sarea dată jos de pe un covrig uscat dintr-o punga de 10 bucați. Au rezultat aproape 2 grame de sare la un covrig. Matematic voi mai adauga si sare din aluatul din care e facut covrigul si ajung la 2 grame. Daca mananc toata punga de covrigi, ajung la 20 de grame.

Ce ne spune teoria consumului de sare? Maxim 2 grame de sare pe zi. Alte teroii susțin un maxim 6 grame de sare. Nu stim ce este mai bine, cert este că suntem însetați. Sarea este clorura de sodiu NaCl. În corpul nostru se produc tot felul de reacții chimice între substanțele îngurgitate. Un exces de sodiu (Na) poate crește cu 30% eliminarea calciului din organism.

Un regim sărac în sare previne apariția unor boli grave: hipertensiune arterială, osteoporoza, calculi renali, cataractă. Cine a studiat, a publicat rezultate prin care, consumul de sodiu aflat în bicarbonatul de calciu (NaHCO3) nu a generat astfel de boli. Nu stiu exact cum au studiat comparativ un consum de sare si unul de bicarbonat, dar cert este ca acest bicarbonat reduce pe loc presiunea arterială sistolică sau liniștește aciditate din stomac.

Tragem linie și sfătuim consumatorii să pape cât mai puțină sare și cât mai puțin zahăr.

Dr. Pavel Chirilă – NU HRĂNI CANCERUL (reguli alimentare pentru prevenirea și vindecarea cancerului)

sursa: lataifas.ro
sursa: lataifas.ro
Potrivit doctorului Pavel Chirilă, 25% din cancere pot fi prevenite cu ajutorul alimentației. Există alimente care pot declanșa, sau, în cazul cancerului deja instalat, pot grăbi evoluția bolii.

Interzicerea consumului de zahăr alb

Statisticile indică faptul că bolile canceroase sunt mult mai frecvente în țările dezvoltate, unde se consumă o hrană foarte rafinată, supusă unor procese intense de procesare termică. Zahărul alb rafinat reprezintă cel mai mare factor favorizant al apariției cancerului, la fel și alte alimente rafinate. Foarte mulți specialiști vorbesc despre faptul că un consum excesiv de carbohidrați rafinați – zahăr și făină albă, grăsimi saturate, mezeluri și proteine animale cresc de trei ori riscul de metastaze la bolnavii de cancer.

Reducerea consumului de carne și grăsimi

Carnea roșie și dietele bogate în grăsimi animale pot determina transformarea celulelor sănătoase în celule cancerigene. Carnea de porc conține substanțe care intoxică sângele, provoacă boli de ficat, tulburări circulatorii și metabolice. Studiile efectuate pe proteinele vegetale au arătat că acestea nu cresc riscul de apariției a cancerului nici agravarea bolii deja instalate.

Se recomandă înlocuirea consumului de carne roșie cu carne de pește, și a grăsimilor animale cu uleiuri vegetale, cum este uleiul de măsline. Acesta nu trebuie să lipsească din alimentația bolnavilor de cancer, deoarece este foarte bogat în polifenoli, cu efecte antioxidante în prevenirea afecțiunilor oncologice. Acidul oleic monosaturat din uleiul de măsline neutralizează activitatea unor gene canceroase (mai ales în cancerul de sân, care are o incidență mai mică la femeile care urmează o dietă mediteraneană).

Proteinele din carne se pot înlocui cu proteine vegetale din soia, orez, grâu germinat, tărâțe, drojdie de bere (câte 30-50 g pe zi), oțet de mere, hrișcă, nuci și alune, sau din lapte de capră, lapte acru, ouă sau brânzeturi nefermentate.

Adoptarea unei diete vegetariene

Alimentația corectă ne poate apăra de această maladie greu de învins care este cancerul. În primul rând, se recomandă adoptarea unei diete vegetariene, bogate în fructe, legume, zarzavaturi și cereale integrale. Aceasta acționează ca un scut inclusiv împotriva bolilor de inimă și a diabetului.

Dintre legume, nu trebuie să lipsească varza, broccoli, conopida, spanacul, sfecla roșie, țelina, morcovul, pătrunjelul, fasolea păstăi, mazărea boabe, roșiile, usturoiul, ceapa și ridichea. Ca fructe, sunt recomandate în special merele roșii, strugurii, lămâile, portocalele, piersicile, cireșele, vișinele, zmeura, căpșunile, afinele, coacăzele și alte fructe de pădure.

Postul negru periodic

Profesorul doctor Pavel Chirilă recomandă 1-2 zile de post negru în fiecare săptămână pentru prevenirea cancerului. Sau se poate ține o dietă de 3-7 zile pe lună de curățire a corpului cu sucuri de legume și fructe, produse apicole, vitamine și minerale și ceaiuri din plante. Sucul de sfeclă roșie, combinat cu mere sau alte rădăcinoase este recomandat tuturor bolnavilor de cancer.

Doctorul Pavel Chirilă recomandă de asemenea o “doză” zilnică de 2-3 pahare de apă plată, consumate în fiecare dimineață, pe stomacul gol. Apa trebuie să fie cât mai curată și de calitate.

Alimente interzise bolnavilor de cancer

Odată declanșat cancerul, bolnavul trebuie să renunțe complet la consumul de: fripturi la grătar, carne în sânge, vânat, ciuperci, brânzeturi fermentate, sare iodată, condimente iuți, zahărul alb și dulciurile concentrate, produsele de cofetărie sau patiserie, praful de copt, tutunul, alcoolul, cafeaua, Cola, coloranții, conservații și aditivii chimici, ceaiul chinezesc, ciocolata și cacaua.

Alte reguli:
– Evitarea consumului de alimente prăjite, arse sau afumate
– Reducerea la minimum a alimentelor preparate termic
• Limitarea consumului de alimente sărate
– Interzicerea consumului de alimente sau băuturi care conțin aditivi chimici, coloranți și conservanți
– Respectarea unui program zilnic de mișcare sau exerciții fizice

Surse articol:
1. “Nu hrăni cancerul! Alimentația este aliatul tău împotriva cancerului”, Pavel Chirilă, Mădălina Popescu, Ed. Christiana
2. “Medicina Naturistă”, Vol. 2, Constantin Milică, Ed. Doxologia

(Lataifas.ro, 10 febr 2015)

Lalea rosie

Pe piata se gasesc produse tip ketchup care au in continut si 9 E-uri

Lalea rosieAsociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons a realizat un studiu pe etichetele produselor tip Ketchup ce se regasesc pe piata din Romania. In cadrul studiului au fost analizate 24 de produse tip ketchup, achizitionate in mod aleatoriu si anonim de catre reprezentatii Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons din supermarket-urile de pe teritoriul tarii, in luna iulie 2014.

Ca urmare a realizarii acestui studiu a reiesit faptul ca, in ceea ce priveste numarul de E-uri, din cele 24 de tipuri de produse analizate:

  • 33.33 % din produsele analizate au in continut 5 E-uri;
  • 25 % din produsele analizate au in continut 2 E-uri;
  • 20.8 % din produsele analizate au in continut 4 E-uri;
  • 8.33 % din produsele analizate au in continut 7 E-uri;
  • 4.16 % din produsele analizate au in continut 1, 6 sau 9 E-uri;

Numarul de E-uri continute in produsele supuse studiului variaza intre 1 si 9 E-uri

Studiul complet poate fi regasit aici (Studiu ketchup Iulie 2014 – InfoCons PDF).

Pentru a afla mai multe detalii privind semnificatia E-urilor ( categorie, mod de utilizare, doza zilnica admisa precum si recomandari) va rugam sa accesati : http://e.infocons.ro/

Totodata, produsele tip ketchup care au stat la baza studiului au ca distribuitor/producator urmatoarele companii: S.C. Productie Ardealul S.R.L. , S.C.Univer Product S.R.L., S.C. Mega Image S.R.L., SC. Carrefour Romania S.A., S.C. Extracte Naturale Natex S.R.L., S.C. Papalito Trading S.R.L., S.C. Sitemani S.R.L., S.C. Profi Rom Food S.R.L., S.C. Lidl Romania S.C.S., S.C. REWE Romania S.R.L., S.C. Sahprod Meteor S.R.L., Romania Hypermarche S.A., S.C. Auchan Romania S.A.

Cantitatea de sare/ 100 g de produs – se situeaza intre 1.9 g si 2.4 g.

83.33 % de produse care au inserat pe eticheta valorile energetice /100g, acestea se situeaza intre 31 kcal si 141 kcal.

Studiul face parte dintr-un proiect de monitorizare a produselor si serviciilor comercializate pe piata romaneasca, derulat de Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons in cadrul consortiului I.C.R.T. – International Consumer Research & Testing pentru produse si servicii la standarde europene, pentru ca alegerea cetateanului consumator sa fie facuta in cunostinta de cauza.

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – A.N.P.C.P.P.S.Romania – o9atitudine ! – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro ), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.

(Sursa: teste-comparative.ro, 23 iulie 2014)

Carne de vitel

SUBSTANŢE PENTRU REALIZAREA CULORII CĂRNII SĂRATE

Carne de vitelCuloarea roşie specifică pentru carne este dată de pigmenţii mioglobină şi hemoglobină. Mioglobina (Mb) este o cromoproteidă localizată în fibrele musculare roşii, iar hemoglobina (Hb) este o cromoproteidă localizată în eritrocitele sângelui. Contribuţia celor doi pigmenţi la culoarea cărnii este egală, deoarece sunt caracterizaţi de coeficienţi de extincţie similari. Concentraţia lor în carne este însă diferită şi depinde de tipul de animal şi de tehnologia de prelucrare. Mioglobina prezintă mai mulţi derivaţi, dintre care importanţi din punctul de vedere al inginerului
de industrie alimentară (pentru că sunt răspunzători de culoarea cărnii) sunt:

a) derivaţii feroşi – au culoarea roşie, ca de exemplu:
– mioglobina redusă (deoximioglobina) se formează în starturile profunde ale cărnii, unde presiunea oxigenului este mai mică de 0,1 mmHg şi are culoarea roşu-purpuriu;
– oximioglobina (MbO2) se formează la presiuni mari ale oxigenului şi are culoarea roşu-aprins;
– nitrozmioglobina (NOMb) se formează prin acţiunea NaNO2 asupra Mb în condiţii de anaerobioză sau prin reacţia dintre metmioglobină (MMb) şi azotit de sodiu în prezenţă de acid ascorbic, compuşi sulfhidrici sau reducători nucleotidici. Are culoarea roşu deschis. Derivaţii NO ai mioglobinei cu partea proteică (globina) denaturată se numesc ferohemocromi, au culoarea roşuaprins
şi sunt sensibili la fotooxidare;
– carboximioglobina (COMb) conferă culoare roşie, stabilă chiar şi la denaturarea părţii proteice, dar labilă la acţiunea luminii.

b) derivaţii ferici
– metmioglobina (MMb) în care al 6-lea ligand este apa (sau OH) este de culoare brună, incapabilă de a lega oxigenul;
– ferihemocromi formaţi prin denaturarea MMb.

Interconversiunea formelor feroase şi ferice ale mioglobinei este responsabilă de starea „dinamică” a culorii cărnii. Reacţia centrală este:
Mb (Fe 2+)®MMb (Fe 3+),
oxidarea necesitând reducerea altor specii de molecule. În cazul în care MbO2 trece în MMb avem de-a face cu o autooxidare şi cel care se reduce este oxigenul. Pentru prevenirea autooxidării, este necesar să se menţină carnea la presiuni ale oxigenului foarte mari sau foarte mici. În condiţii de refrigerare, carnea „respiră” (consumă oxigen) şi prin ambalarea ei în filme impermeabile la oxigen, pigmentul cărnii se va găsi sub formă de Mb redusă. La deschiderea ambalajului culoarea va deveni roşu aprins, prin formare de oximioglobină. Dacă însă carnea este menţinută la presiuni ridecate ale oxigenului, atunci nivelul de Mb redusă va fi mic şi autooxidarea minimă. Pentru a controla autooxidarea se recomandă:
– menţinerea unui pH ridicat
– prevenirea contaminării cu metale grele
– depozitarea cărnii la temperaturi scăzute.

La sărarea cărnii (umedă sau uscată) în funcţie de concentraţia de NaCl şi de durata sărării se obţine o coloraţie brună-cenuşie a ţesutului muscular, datorită formării de metmioglobină, stabilizată apoi sub formă de ferihemocromi dacă este tratată termic. Pentru menţinerea culorii roşii se utilizează diverşi aditivi cum ar fi: acidul ascorbic şi sărurile sale, sorbatul de sodiu, azotaţii şi azotiţii de sodiu, glucono – d – lactona.

AZOTATUL DE SODIU (E 251) – se prezintă sub formă de cristale incolore, transparente. Este un oxidant inodor, cu gust uşor amar, salin, stabil în mediu uscat, solubil în apă. Azotatul nu are efect direct asupra culorii cărnii – el serveşte ca sursă de azotit, transformarea având loc pe cale bacteriană (nitratreductaze). La adăugarea azotatului (0,5g/kg amestec de sărare) se observă următoarele:
– imediat după adaos carnea rămâne de culoare roşie aprinsă la suprafaţă şi roşie purpurie în profunzime
– apare azotitul şi ca urmare se formează pigmentul de sărare care în contact cu aerul este oxidat şi devine cenuşiu, într-un stadiu şi mai avansat carnea devine roşie şi acidă;
– azotitul se consumă şi ca atare nu mai are cum să acţioneze asupra formării culorii
– produsele după tratament termic prezintă culoarea roşu închis.
Azotaţii nu sunt consideraţi toxici ca atare în doze mici, fiind utilizaţi de foarte multă vreme ca diuretici. Sunt absorbiţi rapid în intestinul subţire şi excretaţi prin rinichi. In cantitati mari, prezintă risc de reacţii alergice, potenţial cancerigen, dureri de cap, tulburări respiratorii, ameţeală, hiperactivitate, hipertensiune.

AZOTITUL DE SODIU (E 250) – se prezintă sub formă de cristale albe care în prezenţa aerului absorb apa şi se oxidează lent în azotat. Gustul este salin. Este solubil în apă dar puţin solubil în alcool etilic. Adăugat în amestecul de sărare, azotitul îndeplineşte următoarele funcţii:
– reacţionează cu mioglobina formând culoarea caracteristică cărnii sărate;
– contribuie la aroma cărnii
– serveşte ca antioxidant blând, împiedicând apariţia de gust şi miros străin
– serveşte ca agent antimicrobian.
Azotiţii prezintă atât toxicitate directă cât şi toxicitate indirectă. Toxicitatea directă se datorează puterii oxidante a azotiţilor în prezenţa cărora pigmenţii heminici trec la forma met prin oxidarea Fe2+ la Fe3+. Hemoglobina sub forma met nu mai asigură transportul oxigenului, fapt ce conduce la moarte prin asfixiere. Dozele letale sunt de ordinul a câtorva grame pentru adulţi şi de 0,2 – 0,5 g pentru copii. Efectul oxidant se manifestă şi asupra citocromilor şi ansamblului sistemului oxidoreducător al organismului şi sub aspectul carenţei de vitamine A şi E. Toxicitatea indirectă a azotitului se datorează participării acestuia la formarea de nitrozamine, substanţe cu acţiune cancerigenă dovedită pe animalele de experienţă. Doza zilnică admisibilă a fost stabilită la 0,2 mg/kilocorp. În amestecurile de sărare se adaugă de multe ori ascorbaţi şi alţi aditivi de chelare.

ACIDUL ASCORBIC ŞI/SAU SAREA DE SODIU al acestuia (E 300, 301) contribuie la transformarea completă a azotitului de sodiu în oxid de azot, reducându-se riscul formării de nitrozamine cu acţiune cancerigenă. În plus au acţiune antioxidantă, au acţiune antifungică şi antilevurică şi contribuie la formarea culorii.

GLUCONO – d – LACTONA (E 575) – se prezintă sub formă de cristale albe, aproape fără miros sau sub formă de pudră cristalină cu gust dulce, senzaţia finală de gust fiind cea acidă. Hidrolizează cu apă rece la acid gluconic, reacţia mediului devenind slab acidă, favorabilă formării nitrozopigmenţilor. Glucono – d – lactona are proprietăţi reducătoare contribuind la transformarea azotitului în monoxid de azot. În salamurile crude utilizarea sa duce la acidifierea compoziţiei, eliminându-se riscul alterării; protei nele din compoziţie se aduc mai rapid la punctul izoelectric, unde capacitatea de reţinere a apei este minimă, ceea ce face ca procesul de uscare să fie scurtat. Nu se cunosc efectele.

(Sursa: Curs nr.12, Aditivi alimentari)

Poporul român, unul dintre cele mai bolnave popoare din UE. Lista celor mai periculoşi aditivi alimentari

IMG_4673Românii au mâncat milioane de cozonaci şi au băut zeci de milioane de litri de vin de Crăciun şi Revelion. Cei mai mulţi dintre români au facut cumpărăturile fără să citească etichetele şi să vadă pe ce dau, de fapt, banii.

Multe dintre produse consumate de români conţin ingrediente periculoase. Doctorul Gheorghe Mencinicopschi îi îndeamnă pe români să fie mai atenţi la ce alimente consumă, pentru că de acestea depinde în mod direct sănătatea lor.

“Astăzi dieta românului este foarte săracă în fibre. (…) Ce înseamnă aceste lucruri? În plan patologic înseamnă ceea ce vedem astăzi în starea de sănătate a poporului român, unul dintre cele mai bolnave popoare din Uniunea Europeană,” a declarat Gheorghe Mencinicopschi în direct la Antena 3.

LISTA CELOR MAI PERICULOASE “E”-URI

E 102-Tartrazina
– interzis în câteva ţări din UE, permis în România
– se găseşte în bomboane, băuturi răcoritoare
– poate produce tumori, afecţiuni grave ale ficatului
Continue reading Poporul român, unul dintre cele mai bolnave popoare din UE. Lista celor mai periculoşi aditivi alimentari

Pâine fără coloranţi şi fără gramaj fix din 2014

Paine facuta acasa cu masina de facut paineRomânii vor cumpăra de la jumătatea lunii ianuarie a anului viitor doar pâine şi alte produse de panificaţie, precum cornurile, chiflele, batoanele sau minibaghetele, fără coloranţi, potrivit unui ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) publicat recent în Monitorul Oficial. Singura excepţie de la această regulă se va face în cazul pâinii din malţ, în producerea căreia se va accepta în continuare utilizarea colorantului E150 a-d, caramelul, unul dintre cei mai utilizaţi în industria alimentară. Tot odată cu intrarea în vigoare a noului Ordin ANPC, producătorii nu vor mai fi nevoiţi să respecte prevederile legate la cantitatea netă pe care trebuia să o aibă pâinea care urma să fie vândută în magazine, hipermarketuri şi brutării, respectiv 300 de grame. Până acum creşterea sau scăderea cantităţii nete a pâinii era permisă doar din 100 în 100 de grame. Ei nu vor fi nevoiţi să respecte nici cantitatea netă de maximum 150 de grame, prevăzută până acum la specialităţile de panificaţie.

Scăderile acceptate ale cantităţii nete pentru produsele de panificaţie datorate pierderii de umiditate pe durata de valabilitate vor fi şi ele modificate odată cu posibilitatea de a modifica gramajul cu mai puţin de 100 de grame astfel:
– pentru pâinea cu o greutate de până la 300 de grame – 8%
– pentru pâinea cu o greutate cuprinsă între 301 şi 500 de grame – 6%
– pentru pâinea cu o greutate cuprinsă între 501 şi 1.000 de grame – 4%
– pentru pâinea cu o greutate mai mare de 1.000 de grame – peste 4%

Informare prin “comunicare verbală” pentru clienţii care cumpără produse neambalate
De la jumătatea lunii viitoare, cei care vând produse de panificaţie neambalate în România vor fi nevoiţi să afişeze în magazine o serie de informaţii referitoare la acestea.
“Informarea se poate face prin înscrierea pe produs, pe afiş, anunţ sau în orice altă formă – comunicare verbală – , fără risc de confuzie”, se menţionează în Ordinul ANPC nr. 392/2013.

Informaţiile obligatorii sunt: denumirea produselor, cea a furnizorului, cantitatea netă sau pe bucată a acestora, preţul (lei/bucată), preţul pe kilogram şi ingredientele alergene pe care le pot conţine.

Ce vor găsi românii pe etichetele produselor de panificaţie
– denumirea sub care se vinde produsul;
– lista cuprinzând ingredientele;
– cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;
– cantitatea netă;
– data durabilităţii minimale;
– condiţiile de depozitare sau folosire atunci când acestea necesită indicaţii speciale;
– denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului ori ale ambalatorului sau ale distribuitorului înregistrat în Uniunea Europeană;
– locul de origine sau de provenienţă dacă omiterea acestuia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau provenienţa reală a produsului;
– instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare;
– o menţiune care să permită indicarea lotului;
– ingredientele cu efecte alergene;
– preţul de vânzare cu amănuntul, exprimat în lei/bucată;
– preţul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/kg.

(Sursa: gandul.info)

Cozonacii, salamul si branza traditionala scapa de e-uri si conservanti

Paine facuta acasa cu masina de facut paineOficialii din ministerul agriculturii iau masuri dupa ce reprezentantii Uniunii Europene ne-au atras atentia ca avem prea multe produse asa zis “traditionale”.
Din decembrie, primesc atestat doar acele alimente preparate manual, care respecta retete stravechi. In plus aditivii alimentari nu vor mai avea ce sa caute in cozonac, branza sau salam. Drept urmare, peste 70 la suta dintre producatori vor fi nevoiti sa se reprofileze.

Noile prevederi intra in vigoare intr-o luna.

Practic, vor primi stampila doar alimentele facute din materii prime locale, care au o reteta traditionala, nu contin aditivi, coloranti sau indulcitori si care vor fi framantate manual.

In prezent piata e plina de produse prezentate drept “traditionale”, dar care au in compozitie e-uri plus un termen de valabilitate de peste 6 luni.
“Daca expira in martie nu are cum sa fie un produs traditional. Si eu fac cozonaci acasa si dupa 4-5 zile se usuca”, spune un cumparator.

Un lucru este sigur: de anul viitor, aceste alimente nu vor mai avea loc pe rafturile cu produse traditionale, ci doar acelea care care se prepara ca pe vremea bunicii. In aceste conditii, suntem modesti daca spunem ca din cele 4400 de produse atestate acum, cel putin jumatate vor disparea.

“S-ar putea sa ramana maximum 1000 de produse tradtionale atestate. Se va face curatenie intre falsii producatori de produse traditionale care vor disparea”, spune Calin Maties, presedintele Federatiei Nationale a Producatorilor de Produse Traditionale din Romania.

Vor fi restrictii si in ceea ce priveste cantitatea produsa. Un brutar va putea sa faca cel mult 300 de kilograme de paine pe zi, sau 800 daca are mai multe sortimente. Este si cazul unui intreprinzator din Alba.

“Faina, apa, drojdie, sare, acritura, acritura sa o lasam de pe o zi pe alta din cauza ca sa nu se strice painea si sa se farame painea, sa fie miezul mai pufos. Exact cum framantau batranii.”

Adevaratii gospodari nu se lasa insa descurajati. Localnicii din Olt au pregatit dosarul pentru ca prunele uscate de Leleasca sa fie atestate.

Daca pana acum producatorii nu erau verificati dupa ce primeau atestatul de acum vor fi controlati atat de cei din ministerul agriculturii, cat si de reprezentantii autoritatii pentru protectia consumatorilor si ai ministerului sanatatii.

(stirileprotv.ro, 19 noiembrie 2013)

Ceai cu E-uri, adica bautura necarbonata de tip ceai cu E-uri

suc_iarba_w940.jpgBauturile acestea NU sunt ceaiuri, sunt niste combinatii magice facute in niste laboratoare chimice, date la fabrica si vandute sub tot felul de denumiri. Daca ne uitam la combinatia de elemente, pe primul loc este apa. Nu scrie pe eticheta, dar ele au apa, corect? Cred ca e potabila. Daca e de la robinet, inseamana ca au filtrat-o sa ii mai scoata din clor si din fluor, dar nu le poti scoate asa usor si lor le trebuie debit baban sa faca atata “ceai”.

Urmeaza un alt element important: zaharul si/sau indulcitorii. De ce este acest “si/sau”? Pentru ca de la departamentul juriric le-au zis ca exista o limita maxima data de lege pentru utilizarea unui ingredient. Cei care fabrica “baga” maximum si daca nu e destul de dulce, mai pun inca un ingredient magic, sintetic, numit indulcitor. Si aici exista limite la gramaje si atunci facem o combinatie de indulcitori sa fim siguri (vezi ingredientele de la guma de mestecat, ca acolo este cel mai elocvent). Punem 5 linigurite de zahar, 2 picaturi de acesulfam K, o mana de aspartam sa fim siguri ca ne rupe pancreasul.

Ce sa mai punem? Ah! Ceaiul! Punem un strop de suc de fructe, obtinut suc concentrat, adica 0,1% din totalul de lichid din sticla. Facem calculul si rezulta: la o sticla de 500 ml de “ceai”, acesta 0,1% de suc, reprezinta 0,5 ml de suc. Incerc sa imi imaginez cam cat e 0,5 ml de suc concentrat, o cana are 200 ml, o siringa medie are 5 ml, deci ajung la o picatura.

In formula magica sa mai adaugam aditivii alimenetari (E-urile). Aici punem ce ne-au dat de la laborator, sa iasa totul ca in avizul aprobat de autoritatiile romane. Punem ce avem prin casa… scuze, prin fabrica. Sa nu uitam si niste antioxidant si conservanti, ca se strica picatura de suc concentrat si apa are apoi gust de statut. Oricum a stat in rafturi si in soare, cateva luni pana sa ajunga la voi in burtica sau mai rau, la copiii vostri in burtica.

Din lista de mai jos, avem un castigator in analiza din noiembrie 2013 facuta de Asociatia Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons.

Ice Tea Piersici de la Lidl: acid citric (E330), acid ciclamic si sarurile sale de sodiu (E952), acesulfam K (E950), aspartam (E951), sorbat de potasiu (E202), benzoat de sodiu (E211), caramel sulfit de amoniu (E150a), acid ascorbic (E300)

Daca sunteti curiosi ce contin aceste “ceaiuri” analizate, puteti vedea fisierul PDF de mai jos: Studiu_Ceaiuri_InfoCons-Protectia-Consumatorilor.pdf

Sunt diferite articole in presa despre aceasta analiza si unul dintre ele este de la AmosNews.

Succes la cumparturi.